Totul pe gratis

Treceam, duminica trecută, pe Calea Victoriei. Strada era închisă, din motive care nu îmi erau clare. Probabil ideea era să devină, în weekend, o cale pietonală. Aşa că pe carosabil se plimbau oameni şi, din loc în loc, câte un personaj dădea un spectacol improvizat.

La un moment dat, atenţia mi-a fost atrasă de unul dintre aceşti domni. Ţinea de o chitară electrică şi îngâna ceva. Nu aş spune că îl dădea talentul afară din casă. Totuşi, am remarcat că pălăria pe care o pusese pe jos era goală. Nimeni nu pusese nimic acolo.

Am devenit curios. O sută de metri mai încolo erau două cetăţene cu microfon. M-am uitat discret. Nimic. Dincoace, doi tineri cu nişte instrumente discutau între ei. Nu primiseră nici ei, nimic.În faţa Palatului Regal, un domn cânta nişte romanţe. Lumea privea, asculta puţin, după care trecea mai departe.

Atunci am înţeles. În Occident, aceşti muzicanţi fac ceva mărunţiş. Îi vezi peste tot: în gări, în staţii de metrou, în faţa magazinelor, în pieţele publice. Au o cutie în faţă în care lumea pune mărunţiş. La noi însă, probabil foarte puţini bagă mâna în buzunar. Din câte am observat, nu pentru că nu le place muzica, ci pentru că vor totul pe gratis.

Am realizat că asta este o boală naţională. Eram invitat la o dezbatere în studioul unei televiziuni. Era în timpul grevei sindicaliştilor din Sănătate. Pe ecran, unul dintre sindicalişti explica ce vor ei, la telefon. (Bani mulţi, salarii mari). Moderatoarea m-a întrebat şi pe mine. Am explicat că eu, dacă aş fi Prim-ministru, aş privatiza absolut toate spitalele, de la primul până la ultimul.

După ce am spus asta, sindicalistul a început să urle. Făcea ca lupul. Suspectez că m-a şi insultat, dar nu se înţelegea prea bine. Ideea era... că trebuie să fie gratis.

Altă emisiune. Se discuta despre criza din sectorul energetic. Invitaţii păreau să fie de acord. România - susţineau ei - trebuie să cumpere baterii. Nici unul nu părea să realizeze că nu este vorba de bateriile acelea din supermarket, zece la leu, ci de instalaţii teribil de scumpe, care trebuie plătite tot din banii de impozite.

Aţi înţeles schema. De pe vremea ceauşismului, mulţi români s-au învăţat că serviciile publice trebuie să fie gratuite. Tratamentul din spitale? Gratuit. Educaţia? Gratuită. Autostrăzile? Gratuite, desigur. (Dar vrem şi să străpungă Carpaţii până la Marea cea Mare). Locurile pe plajă? Gratuite. (Ce contează că ajungi să calci peste prosoapele oamenilor).

Nimeni nu pare să îşi pună o întrebare simplă. De unde bani? Toate acestea costă. Autostrăzile nu se fac singure. La noi, statul bagă mâna în Buget. Banii de la Buget de unde vin?

Chiar şi aglomeraţia de la Calea Victoriei din weekend era un rezultat tot al politicii de tip "totul moka”. Primarii s-au obişnuit să organizeze spectacole publice gratuite. Vorba vine, gratuite, că tot noi le plătim cât nu face. Însă ei tot le organizează, pentru că ştiu că lumea vine să caşte gura. Şi poate pică nişte voturi.

Boala asta văd că este contagioasă. Zilele trecute zeci de mii de migranţi ilegali au luat cu asalt enclava Ceuta, care aparţine Spaniei. Scopul? Traiul dulce din Uniunea Europeană. Pe "ajutoare sociale”.

S-a ajuns în acest punct şi din cauza slabei educaţii financiare a alegătorilor. Republica Socialistă România nu mai există de la sfârşitul anului 1989. Însă toate guvernele care s-au succedat de atunci au perpetuat politicile socialiste. Totul pe gratis, din bani de impozite şi din împrumuturi. Cu toate acestea, alegătorii au votat partidele politice care au preluat ştafeta ceauşismului.

Probabil ceva le convine aici. Trăiesc cu iluzia că dacă lucrurile sunt plătite de Guvern, atunci vor ieşi mai ieftin. În realitate, de obicei este pe dos. Ce oferă Guvernul este de slabă calitate pentru că, în absenţa competiţiei, calitatea este în declin.

Şi mai este ceva. Executivul nu este doar cel mai mare cheltuitor al ţării, ci şi cel mai mare datornic. Guvernele României, încă de pe vremea lui Pingelică, s-au împrumutat dincolo de orice limite ale prudenţei. Aşa am ajuns cu o datorie publică de circa 60 la sută din PIB. Adăugaţi şi datoriile firmelor de stat şi ale primăriilor şi veţi vedea cât ne va arde la buzunare afacerea asta.

Soluţia este, fireşte, să privatizăm totul. Şi fiecare bun, fiecare serviciu, să aibă un cost real, cu putinţă de calculat pentru agenţii economici. Autostrăzile de exemplu. Habar nu am de ce trebuie să le exploateze statul. Da, aşa sunt gratuite, însă costă de ne ustură ochii. Cele mai bune autostrăzi pe care le-am văzut în Europa sunt în Franţa, unde plăteşti. Şi cele din Italia sau Grecia sunt bune, şi nu sunt pe gratis. Dacă grecii şi francezii pot, la noi de ce nu se poate?

Cred că, în esenţă, aveam de-a face cu o problemă de mentalitate. Mulţi alegători nu vor să facă un calcul simplu. Preferă sentimentul călduţ că cineva are grijă de ei. Că oamenii aceia mari de la Bucureşti au un sac cu bani în care bagă mâna şi împart. Dar cine plăteşte, în cele din urmă, muzica?