Transelectrica, prin Dispecerul Energetic Naţional, gestionează în timp real evoluţiile din sistem pentru menţinerea siguranţei în alimentarea cu energie electrică

L.B.
Companii / 30 iulie, 14:51

Transelectrica, prin Dispecerul Energetic Naţional, gestionează în timp real evoluţiile din sistem pentru menţinerea siguranţei în alimentarea cu energie electrică

În prezent, Sistemul Electroenergetic Naţional funcţionează în parametri de siguranţă operaţională, potrivit estimărilor Dispecerului Energetic Naţional pentru următoarele zile, în contextul retragerii din exploatare a Unităţii 1 a Centralei Nuclear Electrice Cernavodă, pe fondul debitului redus al Dunării. Ca urmare a evaluării tehnice din această dimineaţă, specialiştii au luat decizia menţinerii pentru moment în exploatare a celei de-a doua unităţi a Centralei Nuclear Electrice Cernavodă. Situaţia este evaluată în permanenţă, astfel încât, în funcţie de evoluţia situaţiei, Unitatea 2 poate fi oprită dacă condiţiile tehnice o impun, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, în calitate de Operator de Transport şi Sistem, monitorizează permanent evoluţia Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN) şi gestionează în timp real funcţionarea acestuia prin Dispecerul Energetic Naţional, în cooperare cu toate entităţile din sectorul energetic implicate şi cu Operatorii de Transport şi de Sistem din regiune. Specialiştii Dispecerului Energetic Naţional analizează evoluţia consumului, a producţiei şi a fluxurilor de energie pentru menţinerea echilibrului dintre producţie şi consum, fiind pregătiţi să opereze în siguranţă SEN şi în scenariul retragerii din exploatare a ambelor unităţi de producţie nucleară.

În aceste condiţii de stres, echilibrarea SEN este realizată prin utilizarea tuturor resurselor disponibile, inclusiv prin schimburile comerciale transfrontaliere de energie electrică, în limitele capacităţilor tehnice ale reţelei şi ale pieţei regionale. Reţeaua Electrică de Transport naţională are în prezent o capacitate de schimb transfrontalier de aproximativ 4.000 MW import/export.

Având în vedere prognozele meteorologice care arată menţinerea secetei şi instalarea unui nou episod de temperaturi foarte ridicate în perioada următoare, se estimează o creştere a gradului de solicitare a SEN, în special în intervalele de consum maxim (vârf de consum, în special seara). În acest context, Dispecerul Energetic Naţional va continua să adapteze în timp real măsurile de operare, astfel încât să poată fi asigurată funcţionarea SEN în condiţii parametri de siguranţă. Totodată, trebuie avut în vedere că aceste condiţii de secetă şi caniculă afectează majoritatea statelor europene, exercitând presiuni suplimentare asupra sistemelor electroenergetice şi asupra pieţei regionale de energie.

Subliniem faptul că specialiştii Transelectrica monitorizează permanent evoluţiile din SEN şi din pieţele regionale, colaborând cu Operatorii de Transport şi de Sistem din statele interconectate, cu producătorii de energie electrică şi cu autorităţile competente, pentru identificarea şi implementarea celor mai eficiente soluţii de operare. În astfel de perioade, rolul Operatorului de Transport şi de Sistem este fundamental pentru coordonarea în timp real a tuturor resurselor disponibile, menţinerea stabilităţii şi gestionarea fluxurilor de energie în cadrul sistemului interconectat european.

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA va informa în mod constant şi transparent cu privire la evoluţia stării Sistemului Electroenergetic Naţional şi la orice elemente de interes privind funcţionarea acestuia, pe măsura disponibilităţii informaţiilor operaţionale. Obiectivul principal rămâne menţinerea siguranţei în funcţionarea SEN şi asigurarea continuităţii alimentării cu energie electrică a consumatorilor.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2439
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5732
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6187
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1207
Gram de aur (XAU)Gram de aur598.6583

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb