Profitul contabil al CFR a crescut cu aproape 30%, la 160 milioane lei în primul semestru
E.D.Companii / 29 august 2014
E.D.Companii / 29 august 2014
E.D.Companii / 28 august 2014
Sumele totale achitate de către Grupul Grampet, prin companiile sale, în special Grup Feroviar Român, către Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA se ridică la 592,65 milioane de lei în ultimii trei ani şi în primele opt luni ale acestui an, sume ce reprezintă tariful de utilizare a infrastructurii feroviare, energia electrică consumată şi taxele de staţionare, arată un comunicat al societăţii remis redacţiei.
E.D.Companii / 28 august 2014
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA va organiza astăzi, începând cu ora 9.00, licitaţii publice cu strigare pentru închirierea spaţiilor şi terenurilor din toate cele opt sucursale regionale de cale ferată, terenuri aflate în proprietatea privată a companiei, dar care până acum au rămas neînchiriate.
A.C.Companii / 27 august 2014
A.C.Companii / 26 august 2014
Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA va organiza, joi, licitaţii publice cu strigare pentru închirierea spaţiilor şi terenurilor din toate cele 8 sucursale regionale de cale ferată, terenuri aflate în proprietatea privată a companiei, dar care până acum au rămas neînchiriate, potrivit unui comunicat remis azi redacţiei.
A.C.Companii / 25 august 2014
P.B.Ziarul BURSA #Companii / 25 august 2014 /
E.D.Companii / 22 august 2014
E.D.Companii / 22 august 2014
E.D.Companii / 18 august 2014
V.B.Companii / 12 august 2014
E.D.Companii / 10 august 2014
A.C.Companii / 23 iulie 2014
E.D.Companii / 23 iulie 2014
A.C.Companii / 22 iulie 2014
E.D.Companii / 21 iulie 2014
Internaţional /MAKE - 13 septembrie, 09:10
Internaţional /T.B. - 13 septembrie, 08:50
Internaţional /T.B. - 13 septembrie, 08:47
Companii /Sabin S. Brandiburu - 23 octombrie
Editorial /Cornel Codiţă - 23 octombrie
Macroeconomie /Cosmin Păcuraru, expert în securitate energetică - 23 octombrie
Piaţa de Capital /Bosie Marius-Constantin, Equity Research Analyst TradeVille - 23 octombrie
Politică /George Marinescu - 23 octombrie
Politică /Gheorghe Iorgoveanu - 23 octombrie
| 5.3485 | |
| 4.7640 | |
| 5.8104 | |
| 6.3851 | |
| 625.6821 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 11 septembrie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 10 septembrie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 9 septembrie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 9 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 8 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 7 septembrie
EMILIA OLESCU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ANA ZIDARU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Recorded by ADINA ARDELEANU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Adina Ardeleanu (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ANCUŢA STANCIU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ALINA TOMA VEREHA (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
