De la Nine-eleven la BRICS: Occidentul nu mai este singurul care organizează lumea

Ceva nu este în regulă cu reuniunea BRICS din India, pentru că ea este ca o sărbătoare a „Sudului global”, contra „Occidentului colectiv”, în chiar ziua de comemorare a victimelor atacului terorist de la New York, cunoscut de toţi sub numele de „Nine-eleven”, moment de la care a devenit vizibilă clătinarea hegemoniei americane asupra lumii.

Dacă guvernul Indiei ar fi silit să răspundă, atunci este previzibil ce ar spune: nu e o reuniune BRICS „fix pe Nine-eleven”, este un summit 12-13, găzduit de India, cu 11 septembrie ca zi premergătoare.

Nu ţine!

De fapt, reuniunea politică începuse deja pe 11 septembrie: liderii se aflau la New Delhi, participau la BRICS Business Forum şi desfăşurau întâlniri bilaterale pe care chiar comunicatele oficiale ale Biroului premierului Indiei le calificau drept întâlniri în marja Summitului BRICS.

Guvernul din Delhi a declarat ziua de 11 septembrie zi liberă pentru birourile sale, organismele autonome şi întreprinderile publice din subordine. Apoi Ministerul Personalului, Reclamaţiilor Publice şi Pensiilor a emis o circulară prin care declara zi liberă şi pentru birourile administraţiei centrale aflate în Delhi.

„Nine-eleven” ca zi a unei ample reuniuni politice a adversarilor Americii - asta nu are cum să fie o coincidenţă.

De altfel, tocmai pe 11 septembrie, premierul indian Narendra Modi a publicat un mesaj de comemorare la împlinirea a 25 de ani de la atentatele din 2001, preluat de Biroul premierului Indiei, astfel că nu putem presupune că semnificaţia zilei ar fi trecut neobservată gazdei.

Ba nu, mai curând comemorarea a făcut parte din jubileu, pentru că, ulterior, în aceeaşi zi, Modi şi-a ţinut discursul politic de lider la BRICS Business Forum: „Când grupul a început, în 2006, erau numai patru ţări; astăzi, BRICS şi partenerii BRICS laolaltă, suntem o familie de douăzeci şi una de ţări.”

Acolo premierul indian a cuantificat BRICS: circa 50% din populaţia mondială, 40% din PIB şi peste 25% din comerţul mondial.

Astea sunt cuvinte sărbătoreşti - adevărate sau discutabile (nu a precizat dacă a făcut evaluarea la cursul de schimb sau la paritatea puterii de cumpărare) -, cuvinte sărbătoreşti, dar savurate de ziua mortului.

Mă rog, „Nine-eleven” nu este declarată în India ca zi comemorativă oficială, dar, cum spuneam, ceva nu este în regulă cu reuniunea BRICS de anul ăsta.

Dacă privim în urmă, atacul terorist este memorabil nu doar prin nemaivăzuta tragedie la care planeta a asistat în direct la televizor, ci şi pentru că stă la originea primului război mondial al lumii globalizate - războiul mondial de combatere a terorismului, urnind o mişcare de fragmentare planetară la care nimeni nu se aştepta.

2001: America intra în război, China intra în piaţă

Ciudăţenia anului 2001 este că mişcarea de fragmentare deschisă de războiul împotriva terorismului a început exact când integrarea economică mondială primea unul dintre cele mai puternice impulsuri din istoria sa.

La numai şase zile după atentate, în 17 septembrie 2001, Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) anunţa încheierea negocierilor pentru aderarea Chinei, după aproape 15 ani de tratative. China a devenit oficial al 143-lea membru al OMC la 11 decembrie 2001, exact trei luni după Nine-eleven, potrivit dosarului oficial al OMC privind aderarea Chinei.

America pornea la război.

China intra în piaţă.

Şi, pentru o vreme, cele două mişcări nu s-au împiedicat una pe alta. Războiul introducea însă în funcţionarea economiei mondiale o variabilă căreia globalizarea triumfătoare a anilor '90 îi acordase o importanţă secundară: securitatea.

La 28 septembrie 2001, Consiliul de Securitate al ONU adopta Rezoluţia 1373, obligând statele să combată finanţarea terorismului, să îngheţe active şi să împiedice punerea resurselor financiare la dispoziţia teroriştilor. În octombrie, Financial Action Task Force îşi extindea mandatul asupra finanţării terorismului. Banca Mondială avea să constate că măsurile adoptate după Nine-eleven au majorat costurile legate de transport, manipulare, asigurări şi control vamal.

Securitatea începea să aibă sistematic un preţ.

Dar integrarea nu s-a oprit.

Wall Street inventează BRIC

În aceeaşi toamnă s-a petrecut un lucru pe care istoria avea să-l încarce cu un sens pe care autorul său nu avea cum să-l prevadă.

La 30 noiembrie 2001, la două luni şi jumătate după Nine-eleven şi cu unsprezece zile înainte ca China să intre oficial în OMC, Jim O'Neill, economist la Goldman Sachs, publica studiul „Building Better Global Economic BRICs”. Acolo apărea acronimul BRIC pentru Brazilia, Rusia, India şi China.

BRIC nu era o alianţă, ci o categorie de analiză financiară. Dar O'Neill mergea deja dincolo de investiţii: anticipa creşterea ponderii celor patru economii în economia mondială şi susţinea că forumurile globale de decizie ar trebui reorganizate, inclusiv prin modificarea G7 pentru a încorpora reprezentanţi ai BRIC.

Opt ani mai târziu, o categorie inventată de o bancă de pe Wall Street devenea o reuniune politică.

În aceeaşi toamnă în care hegemonia americană primea lovitura de la Nine-eleven, Wall Street dădea numele grupului de ţări care, un sfert de secol mai târziu, revendică reorganizarea ordinii dominate de Occident.

2007-2008: integrarea ajunge la limită şi intră în reflux

Următorii şase ani par să contrazică ideea că Nine-eleven ar fi deschis fragmentarea lumii. Statele Unite au intrat în Afganistan, apoi în Irak, iar războiul împotriva terorismului s-a extins geografic. În acelaşi timp însă, mărfurile, capitalul şi producţia traversau frontierele într-un ritm tot mai mare.

Indicele KOF al globalizării consemnează creşterea rapidă a globalizării între 1990 şi 2007 şi frânarea acestei mişcări odată cu criza financiară şi Marea Recesiune. În 2007, investiţiile străine directe (ISD) mondiale au atins recordul de 1.833 miliarde de dolari, cu 30% peste anul precedent, potrivit UNCTAD.

În primul trimestru al aceluiaşi an, creanţele externe ale băncilor raportoare către Bank for International Settlements ajunseseră la circa 25.000 de miliarde de dolari, faţă de 17.000 de miliarde cu numai doi ani înainte, potrivit BIS Quarterly Review din septembrie 2007. În aceeaşi perioadă, spread-urile datoriei coborâseră la niveluri istorice foarte scăzute, pe fondul lichidităţii abundente şi al apetitului pentru risc.

Capitalul găsea lumea din ce în ce mai accesibilă. Diferenţele dintre spaţiile economice erau exploatate tocmai prin legarea lor tot mai strânsă. Globalizarea îşi îndeplinea funcţia: integra.

În 2007, integrarea ajunsese foarte departe.

Ruptura din 2008 nu a venit de la periferia sistemului, nici din Rusia, China sau Sudul global. A izbucnit în centrul sistemului financiar occidental.

Dacă Nine-eleven demonstrase vulnerabilitatea fizică a puterii dominante, criza financiară a demonstrat vulnerabilitatea arhitecturii sale economice. În raportul anual din 2008, BIS rezuma brutal momentul: „the unsustainable has run its course” - ceea ce era nesustenabil îşi încheiase cursul.

Asta nu înseamnă că globalizarea s-a terminat în 2008. Fabricile nu s-au întors peste noapte în ţările de origine, comerţul mondial nu a dispărut, capitalul nu a încetat să traverseze frontierele, iar China nu a încetat să exporte.

Dar mişcarea către o integrare mondială tot mai mare îşi pierduse impulsul.

Integrarea intra în reflux: fragmentarea.

Nine-eleven nu provocase acest reflux. Introdusese însă în economia globalizată criteriul securităţii, care avea să devină una dintre forţele fragmentării după ce integrarea ajunsese la limită şi criza financiară îi inversase mişcarea.

Occidentul îşi crescuse concurentul în propria piaţă

În acelaşi timp se maturiza una dintre marile ironii ale globalizării. China nu se ridicase împotriva sistemului economic occidental, ci în interiorul lui.

Intrarea în OMC a conectat industria chineză la pieţele, capitalul, tehnologia şi consumatorii lumii dezvoltate. Companiile occidentale au mutat producţie în China pentru că diferenţele de cost făceau operaţiunea profitabilă. Consumatorii occidentali au cumpărat mărfurile rezultate. Capitalul a finanţat extinderea.

Globalizarea a accelerat dezvoltarea Chinei, iar dezvoltarea Chinei a modificat raportul de putere din lumea pe care globalizarea o integrase.

Potrivit World Economic Outlook al FMI din aprilie 2026, economiile emergente şi în curs de dezvoltare produc circa 61% din PIB-ul mondial calculat la paritatea puterii de cumpărare. Aceasta nu înseamnă 61% din puterea financiară mondială: dolarul, marile pieţe de capital şi instituţiile financiare occidentale continuă să deţină poziţii dominante. Dar deplasarea centrului de greutate economic este incontestabilă.

Aceeaşi perioadă a cunoscut una dintre cele mai mari reduceri ale sărăciei înregistrate vreodată.

Potrivit Băncii Mondiale, numărul oamenilor aflaţi sub pragul internaţional al sărăciei extreme de 3 dolari pe zi, la paritatea puterii de cumpărare din 2021, a coborât de la aproximativ 2,3 miliarde în 1990 la circa 831 de milioane în 2025, o parte decisivă a reducerii producându-se în Asia.

Occidentul nu fusese învins de globalizare. Globalizarea reuşise atât de bine, încât distribuise putere economică în afara Occidentului.

În acelaşi sfert de secol, Statele Unite au consumat resurse uriaşe în războaiele declanşate după Nine-eleven. Proiectul Costs of War al Brown University estimează la circa 8.000 de miliarde de dolari cheltuielile şi obligaţiile bugetare americane asociate acestor războaie, incluzând obligaţiile viitoare pentru veterani.

Nu putem scădea aceste trilioane din puterea Americii şi să le adăugăm Chinei. Istoria nu ţine contabilitatea atât de simplu. Dar simultaneitatea celor două procese nu poate fi ignorată: America apăra ordinea, în timp ce China creştea în ea.

2014-2022: fragmentarea devine geopolitică şi măsurabilă

Anexarea Crimeei de către Rusia şi sancţiunile occidentale din 2014 marchează următorul prag. Accesul la finanţarea internaţională încetează să mai poată fi tratat ca o simplă problemă de piaţă.

Banca Mondialăconsemna pentru Rusia, în 2014, un deficit al contului de capital şi financiar de 7,8% din PIB, faţă de 2,2% în anul precedent, iar ieşirile nete de capital privat ajunseseră la 130,5 miliarde de dolari. Împrumuturile externe practic dispăruseră spre sfârşitul anului, pe fondul sancţiunilor şi al creşterii costurilor de finanţare.BIS arată că creanţele bancare transfrontaliere asupra Rusiei au coborât de la aproximativ 171 de miliarde de dolari la începutul lui 2014 la 88 de miliarde la sfârşitul lui 2021.

Sancţiunea modifica accesul la capital, riscul geopolitic modifica dobânda cerută pentru capital, iar apartenenţa politică începea să modifice traseul capitalului. Frontiera politică, pe care integrarea economică încercase să o facă mai puţin importantă, reapărea sub forma costului.

Războiul comercial dintre Statele Unite şi China a împins refluxul integrării în comerţ, pandemia l-a împins în lanţurile de aprovizionare, iar conflictul tehnologic l-a împins în semiconductori. Re-shoring, near-shoring, friend-shoring şi de-risking au intrat în vocabularul economic, iar controlul exporturilor de cipuri a arătat că o licenţă administrativă poate trasa o frontieră economică fără să existe o vamă.

Invazia Rusiei în Ucraina şi sancţiunile occidentale au dus procesul la o scară la care fragmentarea poate fi măsurată. Un studiu al FMI asupra modificării legăturilor globale estimează că, după invazie, comerţul dintre ţări aflate în blocuri geopolitice diferite a scăzut cu aproximativ 12% mai mult decât comerţul din interiorul aceloraşi blocuri, iar ISD dintre blocuri cu aproximativ 20% mai mult decât fluxurile din interiorul blocurilor.

Fragmentarea nu mai este metaforă. Capitalul şi comerţul o înregistrează.

Dar comerţul mondial nu s-a prăbuşit. Interdependenţa construită de globalizare nu poate fi desfăcută cu aceeaşi uşurinţă cu care pot fi ridicate barierele politice.

Fragmentarea ia forma blocurilor comerciale

Refluxul integrării nu a desfiinţat economia mondială, ci a început să-i reorganizeze componentele în spaţii mai delimitate comercial, financiar, tehnologic şi geopolitic.

BURSA a documentat această transformare în serialul de zece episoade „Analiza blocurilor economice”, consacrat Americii de Nord, Uniunii Europene, regiunii Asia-Pacific, BRICS, controlului tehnologic, Golfului şi Africii, încheiat cu studiul de sinteză „Noua hartă a lumii economice - Fragmentarea completă şi moartea preţului global”.

Concluzia care ne interesează aici este mai restrânsă: blocurile nu reprezintă o nouă globalizare. Ele sunt forme instituţionale pe care le ia fragmentarea lumii pe care globalizarea o integrase.

Noua Bancă de Dezvoltare, înfiinţată în 2015 de Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, are astăzi zece membri, după ce Uzbekistanul a devenit oficial al zecelea membru al NDB la 5 iunie 2026. BRICS discută reformarea FMI şi a Băncii Mondiale, extinderea finanţării prin NDB, utilizarea monedelor naţionale şi interconectarea sistemelor de plăţi. Nu dispune de un sistem financiar capabil să înlocuiască sistemul occidental, dar nemulţumirea faţă de arhitectura existentă a trecut de la declaraţii la construcţia unor instituţii.

Occidentul nu a murit

Aici triumfalismul BRICS trebuie măsurat cu aceeaşi riglă cu care este măsurat triumfalismul occidental.

Dolarul continua să reprezinte 56,77% din rezervele valutare mondiale alocate în trimestrul al patrulea din 2025, potrivit datelor COFER publicate de FMI, faţă de 20,25% pentru euro şi numai 1,95% pentru renminbi. Nu asistăm la înlocuirea dolarului, dar apar circuite monetare şi financiare care încearcă să reducă dependenţa de el.

Nici supremaţia militară americană nu a dispărut.

SIPRI Yearbook 2026 estimează cheltuielile militare ale Statelor Unite în 2025 la aproximativ 954 de miliarde de dolari, 33% din totalul mondial, faţă de 336 de miliarde pentru China şi 190 de miliarde pentru Rusia. NATO are 32 de membri.

Istoria celor 25 de ani nu este, prin urmare, istoria prăbuşirii Occidentului. Este istoria pierderii unei poziţii mai subtile şi poate mai importante: monopolul asupra organizării lumii globalizate.

De la New York la New Delhi

La 11 septembrie 2001, lumea privea spre New York şi Washington. China încă nu era membră OMC, BRICS nu exista, Noua Bancă de Dezvoltare nu exista, iar „friend-shoring” şi „de-risking” nu făceau parte din vocabularul economiei mondiale. Integrarea continua să înainteze.

La 11 septembrie 2026, liderii BRICS erau deja la New Delhi. Discutau reforma instituţiilor financiare mondiale, propriile mecanisme de finanţare, utilizarea monedelor naţionale, sistemele de plăţi şi reducerea vulnerabilităţii la sancţiuni.

Nu vor să iasă din economia mondială. Ar fi aproape imposibil: economiile lor sunt produsele aceleiaşi integrări pe care acum încearcă să o reorganizeze.

Aici se află ironia celor 25 de ani.

În 2001, China intra în sistemul mondial construit în principal sub hegemonia Occidentului. În 2026, China şi o parte importantă a Sudului global nu mai cer numai un loc mai mare în acel sistem. Construiesc instituţii prin care încearcă să depindă mai puţin de centrul lui.

Nu ştim dacă acestea vor produce o nouă ordine mondială. Deocamdată produc ceva mai dezordonat: instituţii suprapuse, alianţe contradictorii, bariere comerciale, sancţiuni, controale tehnologice şi circuite financiare concurente.

Globalizarea a integrat economia mondială. Integrarea a mers atât de departe încât a creat o interdependenţă pe care nici adversarii nu o pot desface fără să-şi provoace costuri.

Dar integrarea a intrat în reflux.

Refluxul este fragmentarea.

Capitalul continuă să traverseze frontierele, dar frontierele au din nou un preţ. Mărfurile continuă să traverseze oceanele, dar traseul lor depinde din nou de politică. Tehnologia continuă să circule, dar nu către oricine. Banii continuă să caute randamentul, dar sancţiunea, jurisdicţia şi riscul geopolitic au intrat în calcul.

Blocurile care se conturează astăzi nu reprezintă o nouă globalizare. Reprezintă formele politice, comerciale, financiare şi tehnologice pe care le ia fragmentarea lumii pe care globalizarea o integrase.

Asta este lumea dintre New York şi New Delhi.

Şi poate că de aceea cuvintele sărbătoreşti ale lui Narendra Modi sună atât de straniu pe 11 septembrie.

Nu pentru că America ar fi murit. America nu a murit. Nici Occidentul.

A murit altceva:certitudinea că lumea globalizată are un singur centru, o singură arhitectură şi o singură direcţie.

La douăzeci şi cinci de ani după Nine-eleven, reuniunea BRICS de la New Delhi nu celebrează moartea Occidentului.

Celebrează faptul că Occidentul nu mai este singurul care organizează lumea.