Un atac cu drone ruseşti asupra Kievului s-a soldat cu trei morţi şi aproape treizeci de răniţi, dintre care şase copii, a anunţat, duminică, primarul capitalei ucrainene, Vitali Klitschko, relatează lefigaro.fr.
„Conform primelor informaţii, trei persoane au murit şi 27 au fost rănite” în cartierul Desnianski din Kiev, a scris Vitali Klitschko pe Telegram.
Atacul a provocat, de asemenea, numeroase pagube materiale, iar în mai multe apartamente ale unui bloc au izbucnit incendii, care au fost stinse ulterior.
În cartierul Obolonski, resturi de drone au căzut pe un bloc de 16 etaje, potrivit primarului din Kiev.
Acest atac survine la o zi după bombardamentele ruseşti asupra Ucrainei, care au ucis patru persoane şi au rănit alte douăzeci în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Pe plan diplomatic, preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că nu „îşi va pierde timpul” programând o nouă întâlnire cu omologul său rus Vladimir Putin fără un acord în vedere pentru a pune capăt conflictului din Ucraina. „Nu voi pierde timpul. Am avut întotdeauna o relaţie excelentă cu Vladimir Putin, dar acest lucru a fost foarte dezamăgitor”, a adăugat el, referindu-se la încercările sale de a rezolva conflictul dintre Moscova şi Kiev.
Un emisar al Kremlinului pentru probleme economice, Kirill Dmitriev, se află de vineri în Statele Unite pentru discuţii cu oficiali ai administraţiei Trump.
Potrivit mass-media americane, Kirill Dmitriev s-a întâlnit sâmbătă în Florida cu Steve Witkoff, unul dintre emisarii lui Donald Trump. El ar trebui să continue discuţiile cu membri ai administraţiei Trump duminică, potrivit unei surse apropiate negocierilor.




















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.10.2025, 12:00)
Stirea importanta confirmata zilele trecute de armata ucrana este ca rusii sunt din nou la portile Lymanului. Desi s-au retras mai bine de 100 de km in oct 2022, dupa 3 ani au revenit si incep inconjurarea Lymanului.
2. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 26.10.2025, 12:25)
ruznacu duce o luptă de „existențial threat” ! Este pe față dorința englezoilor de a omorî cât mai mulți ruțkis! Și asta, la nivel de guvern, nu la nivel de servicii secrete! Păi tu ce naiba faci cînd cineva vrea să-ți dea omoru? Îl omori pe ăla!
:
comediantul Volodim are situație nasol de groasă! rău, rău de tot! ăla mai are 2 ostași care și ăia întreabă la radio Rassiya Today care-i calea să defecteze în Belarus că s-au săturat să prindă-n brațe FAB:urile 500.
:
Pokrovsk o căzut ieri, Sâmbătă !
:
acuma în cercurile din West se născocesc cât de serios posibil idei să fie trimiși rumeni și polonezi în spatele liniei de contact, voluntar (în prima fază) sub acoperire statală (nu mercenar „privat” unde te acoperă serviciul Mi6).
:
în 5ani acel „voluntar” devine „lupta rumîniilor pentru patrie” și vor murii pe capete în Slava lângă Odessa !
:
tu ca Basarăbean ești idiot cu brevet dacă nu îți iei poliță de asigurare cum și-o luat Finland și Sweden! Te mai coiești 5ani, vei avea ruțkis în Ísmail și Chișinău! Nu te mai salvează diaspora care depune doar un singur efort: votează, atît!, (în extern cu partidul PAS); lui ruțky i se fîlfâie de vot, de alegeri, de diaspora basarăbeană.
3. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 26.10.2025, 12:32)
lui Tramp bufonu portocaliu i s-a spus de către shareholders Northtop Grumman, Raytheon, Lockheed, SpaceX LEO, etc să țină oala războiului pe foc, dar la foc domol-mediu, nici intens, nici pace! Se urmărește armament scump cu marjă mare de profit (în special missiles)!
:
shit-show:ul va curge pînă la ultimul ukrainean prost destul să prindă-n brațe FAB500 și Buratinos! și rumenii + polonezii care-s luați în considerare pt. participare la shit-show!
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.10.2025, 13:27)
3 morti ?
pai,noi am avut acelasi lucru in Rahova - Bucuresti,
si nu este deja o stire interesanta !