Trump afirmă că intenţionează să dubleze tarifele pentru oţel şi aluminiu

S.B.
Internaţional / 1 iunie

Trump afirmă că intenţionează să dubleze tarifele pentru oţel şi aluminiu

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat că intenţionează să majoreze tarifele vamale pentru oţelul şi aluminiul importate de la 25% la 50%, intensificând presiunea asupra producătorilor mondiali de oţel şi amplificând războiul comercial declanşat anterior, potrivit Reuters.

„Vom impune o creştere de 25%. Vom ridica tarifele pentru importurile de oţel în Statele Unite de la 25% la 50%, ceea ce va consolida şi mai mult industria siderurgică din Statele Unite ale Americii”, a declarat el în cadrul unui miting din Pennsylvania.

Dublarea taxelor pe oţel şi aluminiu intensifică războiul comercial global iniţiat de Trump şi vine la câteva ore după ce acesta a acuzat China că încalcă un acord cu SUA privind reducerea reciprocă a tarifelor şi restricţiilor comerciale pentru minerale critice.

Trump a anunţat tarifele majorate în apropiere de Pittsburgh, unde a promovat şi un acord între Nippon Steel şi U.S. Steel. Trump a afirmat că acordul în valoare de 14,9 miliarde de dolari, precum şi creşterea tarifelor, vor contribui la păstrarea locurilor de muncă pentru muncitorii din industria siderurgică americană.

Ulterior, Trump a postat pe reţelele sociale că tariful majorat se va aplica şi produselor din aluminiu şi că va intra în vigoare miercuri.

Comisia Europeană a declarat sâmbătă că Europa este pregătită să riposteze.

„Această decizie aduce şi mai multă incertitudine în economia globală şi măreşte costurile pentru consumatori şi întreprinderi de ambele părţi ale Atlanticului”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

„Uniunea Europeană este pregătită să adopte contramăsuri, inclusiv drept răspuns la cea mai recentă creştere a tarifelor americane.”

Guvernul de centru-stânga al Australiei a condamnat, de asemenea, creşterea tarifelor, ministrul Comerţului Don Farrell numind-o „nejustificată şi contrară comportamentului unui prieten”.

Trump a vorbit la Mon Valley Works, o fabrică a companiei U.S. Steel, simbolizând atât puterea de altădată, cât şi declinul industriei manufacturiere americane, în contextul în care fabricile şi uzinele din aşa-numita Centură a Ruginii („Rust Belt”) au pierdut afaceri în favoarea rivalilor internaţionali. Statul Pennsylvania, foarte disputat electoral, este considerat esenţial în alegerile prezidenţiale.

Statele Unite reprezintă cel mai mare importator mondial de oţel, excluzând Uniunea Europeană, cu un total de 26,2 milioane de tone importate în 2024, conform Departamentului Comerţului. Drept urmare, noile tarife vor determina probabil o creştere generală a preţurilor la oţel, afectând atât industria cât şi consumatorii.

Tarifele vamale pe oţel şi aluminiu au fost printre primele implementate de Trump odată revenit în funcţie în ianuarie. Tarifele de 25% pentru majoritatea produselor din oţel şi aluminiu importate în SUA au intrat în vigoare în martie, iar preşedintele a ameninţat pentru scurt timp chiar şi cu un tarif de 50% pe oţelul canadian, înainte să renunţe la această idee.

Conform autorităţii Secţiunii 232 privind securitatea naţională, taxele la import includ atât metalele brute cât şi produsele derivate, de la chiuvete din oţel inoxidabil, aragaze pe gaz, bobine de evaporator pentru aparatele de aer condiţionat, până la potcoave, tigăi din aluminiu şi balamale de oţel pentru uşi.

Valoarea importurilor din 2024 pentru cele 289 categorii de produse s-a ridicat la 147,3 miliarde dolari, dintre care aproape două treimi sunt produse din aluminiu şi o treime produse din oţel, potrivit datelor Biroului de Recensământ, obţinute prin intermediul sistemului Data Web al Comisiei Internaţionale pentru Comerţ a Statelor Unite.

Prin comparaţie, primele două valuri ale tarifelor punitive aplicate de Trump produselor industriale chinezeşti în 2018, în primul său mandat, au însumat importuri anuale în valoare de 50 miliarde dolari.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. ...

    Intentioneaza sau le dubleaza?

    Oarece manipulare a pietelelor de capital Ce spune SEC?

    Dar Vajeu? 

    Bad news for Germany, bad news for us.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0572
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4260
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4175
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9937
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.2358

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb