Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a avertizat vineri că va impune creşteri „masive” ale taxelor vamale pentru produsele chineze, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” după decizia de a înăspri controlul asupra exporturilor de tehnologii legate de mineralele rare, relatează France Presse.
„Aceasta a fost o adevărată surpriză. Trebuia să mă întâlnesc cu preşedintele Xi Jinping peste două săptămâni la summitul APEC din Coreea de Sud, dar se pare că nu mai există niciun motiv”, a scris Trump pe reţeaua sa Truth Social, într-o reacţie la măsurile adoptate de China.
Decizia Beijingului a dus la o scădere bruscă a burselor americane, în condiţiile escaladării tensiunilor dintre cele două mari puteri economice. Washingtonul acuză de mai mult timp China că blochează în mod deliberat exporturile de minerale rare, materiale esenţiale pentru industriile digitală, auto, energetică şi de apărare.
Potrivit Ministerului Comerţului din China, noile restricţii vizează exporturile de tehnologii pentru extracţia şi procesarea mineralelor rare, un domeniu în care statul asiatic deţine o poziţie dominantă la nivel global, conform sursei citate.
„Va trebui să contraatac financiar. Nu este posibil ca China să fie autorizată să ţină lumea prizonieră, dar se pare că acesta este planul lor de ceva vreme”, a mai declarat Trump, adăugând că „multe alte contramăsuri sunt analizate în mod serios”.




















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.10.2025, 05:14)
singura problema blondule ca pe aia ii doare/ n brisca de tine, cine a fost acolo a vazut ca sunt inaintea noastra cu 70/80 de ani, ce sa le faci au o istorie de mii de ani , noi asa pe langa ei
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.10.2025, 09:24)
Unde sunt aia cu 70/80 de ani inaintea noastra ca au PIB/capita ca noi:-)…jumatate de miliard de chinezi mananca cartofi si varza si se incalzesc cu coceni de porumb:-). Pana sa investeasca Vest-ul in ei erau inca in “evul mediu”
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Eu în data de 11.10.2025, 09:50)
Da mai citește istoria un pic, după aia dăti cu părerea
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.10.2025, 09:59)
toata lumea are istorie de mii de ani, am aparut din neant noi europenii fara istorie din neolitic sau cum?
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.10.2025, 10:34)
Am citit istorie si am citit (si priceput) inclusiv gramatica Limbii Romane, tu in schimb, le-ai sarit pe amandoua:-)
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.10.2025, 11:02)
cred ca ,confunda colectivismul si organizarea rigid piramidala cu istoria.
toata lumea are istorie, noi europenii suntem individualisti nu colectivisti, de-asta istoria noastra e fragmentata, mai zbuciumata, nu asa constanta unde totul e armonie impusa, colectivul inainte de indvid. Si fara monumente faraonice. Vestul nu accepta "faraonii".
Motto ul vestului e "fiecare soldat are bastonul de general in rucsac", Napoleon. Americanii sunt oamenii si mai liberi care au fugit de regi, au luptat contra regelui Angliei, razboiul de independenta si au castigat.
Eroii vestului sunt individuali, eroul ce salveaza omenirea, eroul ce salveaza regatul si se casatoreste cu printesa, inventatorul, exploratorul , sfantul, antreprenorul etc.
Pt noi un personaj ca Musashi, ronin care a inventat singur un nou mod de lupta, cel cu 2 sabii, este vazut ca un erou, care lupta singur contra tuturor si invinge, dar pt chinezi Musashi ar fi vazut ca un paria, un ronin fara stapan, ca un caine fara stapan, a incalcat traditia, chiar dc a inventat ce a inventat, a fost egoist si a stricat armonia colectiva.
Deci 2 civilizatii diferite, dar nici una "superioara" sau cu istorie/fara istorie.
Noi romanii, nu suntem nici vulturul liber curajos, american, nici musuroiul de furnici sau roiul de albine harnice chinez, suntem adaptabili, am supravietuit la romani, la tatari, austro ungari, la rusi, la hitler, supravietuim si in EU si afara din EU , suntem gata sa fim flexibili, cu rusii si chinezii daca trebuie din nou, asa am supravietuit aici in continuitate.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.10.2025, 09:50)
tot ce s-a castigat intr-o luna s-a pierdut in cateva ore.
petrolul a scazut 5%. indicii peste 2,5%, peste 2 triliarde scadere.
Am vazut comentarii pe X buy the dip, si stam ca-si revine, pfff. stati.
Dar economia US atarna de un fir de ata. Firul de ata e AI. Si industria militara.
Ambele au nevoie de minerale rare in procesul de fabricatie. Daca astea lipsesc, fabricile se opresc , industria militara, investitiile in AI si in masini autonome se opresc.
Restul economiei e pe butuci, transporturile cu tirul sunt in scadere de luni de zile, constructiile au incetinit din cauza de stocuri nevandute, statul face taieri de cheltuieli.
AI ul era singurul motoras 100% functionabil al economiei americane. Si acum XI a aruncat o cheie franceza in acel motor.
„Scrisoarea pe care au trimis-o are multe pagini și detaliază, cu mare specificitate, fiecare element pe care vor să îl rețină de la alte națiuni. Lucruri care erau rutiniere nu mai sunt deloc rutiniere.”
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.10.2025, 11:28)
-4% NASDAQ, -3,5% S&P, mai exact
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.10.2025, 11:41)
Numai sanctiuni si escaladare, iar populatia plateste nota de plata.
China + India + Rusia reprezinta aproape 37% din populatia planetei si ocupa aproximativ 20% din suprafata planetei si produc aproximativ 30% din totalul de bunuri, plus pentru programul H?1B din SUA (vize pentru munca calficata cu diploma), în anul fiscal 2024, India a primit ~71% din vizele aprobate, China a primit ~12%.
Deci este foarte greu de ocolit aceste tari fara consecinte.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.10.2025, 17:18)
2 berbeci, si americanul si chinezul. asta deja nu mai e depre protectionismul economiei, este deja razboi comercial in toata regula cu escaladari majore. si cum nimeni nu castiga dintr-un razboi comercial, .. risc major de depresiune recesiune criza, mondiala.
Chiar cu o zi inainte Nassib Taleb, cel cu cartea black swan, a spus buy protection. A avut f bun timing.