Trump ameninţă CNN şi New York Times cu procese din cauza relatărilor privind Iranul

S.B.
Internaţional / 27 iunie, 09:46

Trump ameninţă CNN şi New York Times cu procese din cauza relatărilor privind Iranul

Preşedintele SUA Donald Trump a transmis, printr-un avocat, notificări legale către CNN şi The New York Times prin care cere retragerea unor articole referitoare la efectele recentelor lovituri aeriene ale SUA în Iran, articole pe care publicaţiile le consideră corecte, potrivit news.ro.

Joi seară, un purtător de cuvânt al CNN a confirmat că reţeaua a răspuns notificării respingând acuzaţiile conţinute în document.

The New York Times a făcut public răspunsul său, care spunea, printre altele: „Nu este necesară nicio retragere. Nicio scuză nu va fi oferită. Am spus adevărul cât am putut de bine. Şi vom continua să facem acest lucru”.

Trump are un istoric îndelungat de litigii în cariera sa de afaceri şi un istoric şi mai lung de ameninţări cu procese pe care, de multe ori, nu le-a pus în aplicare.

În ultimul an, Trump şi-a intensificat campania legală împotriva unor mari instituţii media, inclusiv CBS, ceea ce a determinat unii experţi în Primul Amendament să condamne folosirea ameninţărilor legale şi a proceselor pentru a bloca şi intimida redacţiile.

Scrisoarea legală din această săptămână, semnată de Alejandro Brito, unul dintre avocaţii personali ai lui Trump, susţine că articolele publicate pe 24 iunie de CNN şi The New York Times sunt false şi defăimătoare.

Articolele descriau o evaluare preliminară a serviciilor de informaţii americane privind loviturile aeriene, care contrazicea afirmaţiile făcute insistent de Trump conform cărora siturile de îmbogăţire nucleară ale Iranului au fost „complet şi total distruse”.

Oficiali din administraţie au confirmat existenţa acestei evaluări, dar au susţinut că avea un ”grad de încredere scăzut” şi au afirmat că scurgerea de informaţii a fost făcută pentru a-l submina pe preşedinte.

Mai mulţi oficiali au promis declanşarea unor anchete privind scurgerile de date, iar Trump a declarat că „orice persoană responsabilă de aceste scurgeri ar trebui să fie urmărită penal”.

Trump a răspuns şi prin atacuri personale la adresa CNN şi The New York Times. Miercuri, când a cerut concedierea unuia dintre cei trei reporteri CNN care au publicat iniţial povestea, CNN a declarat: „Susţinem 100% jurnalismul practicat de Natasha Bertrand şi în mod special articolul ei şi al colegilor săi” despre evaluarea serviciilor de informaţii.

CNN a subliniat că relatarea sa a prezentat corect concluziile evaluării, „care sunt de interes public”.

Avocatul principal al redacţiei New York Times, David E. McCraw, a făcut remarci similare în răspunsul său către Brito, joi.

„Publicul american are dreptul să ştie dacă atacul asupra Iranului - finanţat din banii contribuabililor şi cu consecinţe uriaşe pentru fiecare cetăţean - a fost un succes”, a scris McCraw. „Ne bazăm pe serviciile noastre de informaţii pentru a furniza tipul de evaluare imparţială de care avem cu toţii nevoie într-o democraţie pentru a judeca politica externă a ţării şi calitatea deciziilor liderilor noştri”, a adăugat el.

Prin urmare, a scris el, „ar fi iresponsabil ca o organizaţie de presă să suprime aceste informaţii şi să refuze publicului dreptul de a le cunoaşte”.

”Şi ar fi chiar mai iresponsabil ca un preşedinte să folosească ameninţarea cu un proces de calomnie pentru a încerca să reducă la tăcere o publicaţie care a îndrăznit să relateze că experţii în informaţii ai guvernului SUA - instruiţi, profesionişti şi patrioţi - considerau că preşedintele s-ar fi putut înşela în declaraţiile sale iniţiale către ţară”, a mai spus avocatul.

Preşedintele american Donald Trump a acuzat miercuri presa americană - CNN şi The New York Times (NYT) mai ales - de faptul că s-a asociat pentru a încerca să denigreze” intervenţia americană în Iran.

Potrivit acestor publicaţii, spionajul american a stabilit, într-un document clasificat confidenţial, că atacurile americane în Iran au întârziat programul nuclear iranian cu doar câteva luni, însă nu l-au distrus complet.

”Instalaţiile nucleare din Iran sunt complet distruse”, a scris Trump pe reţeaua sa Truth Social.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0780
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3370
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4322
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9583
Gram de aur (XAU)Gram de aur458.2643

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb