Preşedintele SUA, Donald Trump, a confirmat duminică vizita trimisului său special Steve Witkoff în Rusia „miercuri sau joi”, după ce a stabilit un ultimatum pentru preşedintele rus să pună capăt războiului din Ucraina, potrivit news.ro.
Vizita emisarului va avea loc „cred că săptămâna viitoare, miercuri sau joi”, a declarat el.
Donald Trump a declarat, de asemenea, că două submarine nucleare care a ordonat să fie trimise în urma unei dispute online cu fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev se află acum „în regiune”. El nu a precizat dacă este vorba de submarine cu propulsie nucleară sau submarine echipate cu ogive nucleare. De asemenea, el nu a dat detalii despre locurile exacte în care au fost trimise, acestea fiind păstrate secrete de armata americană.
Această demonstraţie de forţă vine în contextul în care Donald Trump a stabilit sfârşitul săptămânii ca termen limită până la care Rusia trebuie să ia măsuri pentru a pune capăt războiului din Ucraina, sub ameninţarea unor noi sancţiuni nespecificate.
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit deja de mai multe ori cu Steve Witkoff la Moscova, înainte ca eforturile lui Donald Trump de a restabili relaţiile cu Kremlinul să fie brusc întrerupte. Jurnaliştilor care l-au întrebat care va fi mesajul lui Witkoff la Moscova şi dacă Rusia poate face ceva pentru a evita sancţiunile, Trump a răspuns: „Da, să încheie un acord pentru ca oamenii să nu mai fie ucişi.”
Donald Trump a ameninţat că va impune „taxe vamale secundare” ţărilor care continuă să facă comerţ cu Rusia, precum China şi India.
Opinia Cititorului