Trump apreciază că există "şanse bune" de a se ajunge la un acord cu Hamas

T.B.
Internaţional / 7 iulie, 09:45

Trump apreciază că există "şanse bune" de a se ajunge la un acord cu Hamas

Preşedintele american Donald Trump afirmă că există "şanse bune" de a se ajunge la un acord cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas "în această săptămână" care ar duce la eliberarea ostaticilor israelieni din Fâşia Gaza, relatează AFP, conform căreia spicuim informaţiile de mai jos.

"Am scos deja mulţi ostatici, dar în ceea ce priveşte ostaticii rămaşi, un mare număr dintre ei vor ieşi. Credem că putem reuşi în această săptămână", le-a declarat el jurnaliştilor în New Jersey, înainte de a se îmbarca în avionul său pentru a se întoarce la Washington.

Negocierile indirecte dintre Israel şi Hamas, în vederea unui acord de încetare a focului şi de eliberare de ostatici în Gaza, au început duminică seara la Doha, cu o zi înainte de o întâlnire între preşedintele american şi prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu.

În cadrul acestei întâlniri de la Casa Albă, ei vor discuta în special despre propunerea americană de încetare a focului de 60 de zile în Fâşia Gaza devastată de 21 de luni de război între Israel şi Hamas.

"Lucrăm la multe subiecte cu Israelul, iar unul dintre ele este, probabil, un acord permanent cu Iranul", a adăugat preşedintele american, fără a oferi mai multe detalii.

O încetare a focului între Israel şi Iran a intrat în vigoare pe 24 iunie după 12 zile de conflict. Israelul a declanşat un război împotriva Iranului cu scopul declarat de a împiedica această ţară să dezvolte o bombă atomică.

Puterea iraniană a negat întotdeauna că ar avea astfel de intenţii pe plan militar. Statele Unite s-au alăturat ofensivei aliatului lor israelian şi au bombardat trei situri nucleare iraniene în noaptea dintre 21 şi 22 iunie.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0645
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3179
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4146
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8692
Gram de aur (XAU)Gram de aur459.5007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb