Trump cere Siriei normalizarea relaţiilor cu Israelul, după anunţul privind ridicarea sancţiunilor

A.B.
Internaţional / 15 mai

Trump cere Siriei normalizarea relaţiilor cu Israelul, după anunţul privind ridicarea sancţiunilor

Donald Trump s-a întâlnit miercuri, la Riad, cu preşedintele interimar al Siriei, Ahmad al-Shareh, căruia i-a cerut să normalizeze relaţiile cu Israelul. Întâlnirea a avut loc după ce liderul american a anunţat o schimbare majoră de politică: ridicarea sancţiunilor impuse Siriei, relatează AFP, care informează cele ce urmează.

După vizita în Arabia Saudită, Trump a ajuns în Qatar, unde a anunţat că Qatar Airways a comandat 160 de avioane Boeing, într-o tranzacţie estimată la 200 de miliarde de dolari. Joi, el urmează să se deplaseze în Emiratele Arabe Unite, ultima etapă a turneului său în Golf, deşi a menţionat posibilitatea unei escale de ultim moment în Turcia pentru discuţii privind conflictul ruso-ucrainean.

Referindu-se la întâlnirea cu liderul sirian, Trump a declarat că discuţia a decurs "foarte bine", descriindu-l pe al-Shareh drept un "bărbat tânăr, atrăgător" şi "un tip dur". Portretul său surprinde, având în vedere că al-Shareh a fost anterior pe lista de jihadişti căutaţi de SUA, devenind preşedinte interimar în urma răsturnării lui Bashar al-Assad de către o coaliţie de forţe islamiste, în decembrie.

Trump a spus că al-Shareh este dispus să ia în considerare aderarea la Acordurile Abraham - iniţiativa din 2020 prin care mai multe state arabe au recunoscut Israelul - după stabilizarea situaţiei interne: "I-am spus că sper să se alăture, iar el a răspuns 'da'. Dar au mult de lucru".

În Siria, anunţul privind ridicarea sancţiunilor a generat manifestaţii spontane. "Acest lucru va stimula economia şi va încuraja oamenii să se întoarcă", a declarat Zain al-Jabali, patronul unei fabrici de săpun din Alep.

Întrevederea Trump-al-Shareh, prima de acest tip în ultimii 25 de ani, a durat circa 30 de minute şi a avut loc în prezenţa prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman şi, virtual, a preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

Totodată, preşedintele american i-a cerut Damascului să expulzeze grupările armate palestiniene şi să preia controlul asupra închisorilor în care sunt deţinuţi membri ai Statului Islamic, aflate în prezent sub supravegherea forţelor kurde, conform sursei citate.

Diplomaţii sirieni au descris întâlnirea drept "istorică", dar nu au făcut nicio referire la Israel.

Trump a declarat marţi că va "ordona încetarea sancţiunilor" pentru a oferi Siriei "o şansă la măreţie". Sancţiunile internaţionale datează din 1979, fiind înăsprite după reprimarea protestelor prodemocraţie din 2011.

Întâlnirea dintre Trump şi al-Shareh a avut loc în pofida rezervei Israelului, aliat apropiat al SUA. Israelul efectuează frecvent lovituri în Siria pentru a împiedica transferul de armament către actuala conducere siriană, percepută ca ostilă.

În ceea ce priveşte discuţiile indirecte cu Iranul privind dosarul nuclear, Trump s-a declarat optimist, afirmând că "lucrurile vor ieşi bine". Totodată, el a cerut aplicarea strictă a sancţiunilor americane împotriva Teheranului.

La Doha, preşedintele american a fost primit cu onoruri. Emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al-Thani, l-a întâmpinat personal la aeroport, iar avionul prezidenţial a fost escortat de avioane de luptă. Convoiul lui Trump a fost însoţit de maşini Tesla Cybertruck în culorile forţelor de securitate, un omagiu indirect adus aliatului său, Elon Musk, potrivit surei citate.

În cadrul primului schimb de replici, Trump a elogiat "marmura perfectă" a palatului în care a fost primit şi a vorbit despre "prietenia" cu gazda sa. Emirul l-a numit "un om al păcii".

Totuşi, vizita la Doha este umbrită de un scandal politic: opoziţia democrată din SUA îl acuză pe Trump că ar fi acceptat "cea mai mare mită străină din istoria recentă". Ar fi vorba despre un Boeing 747-8 oferit de familia regală din Qatar, care ar urma să înlocuiască temporar avionul oficial al preşedintelui şi să fie folosit ulterior în scopuri personale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0537
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4272
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3995
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0049
Gram de aur (XAU)Gram de aur482.1625

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb