Trump: Charlie Kirk avea şanse să devina preşedinte al SUA

I.S.
Internaţional / 18 septembrie 2025

Trump: Charlie Kirk avea şanse să devina preşedinte al SUA

Donald Trump l-a evocat pe activistul conservator Charlie Kirk în cadrul unei conferinţe de presă comune alături de premierul britanic Keir Starmer, exprimându-şi convingerea că Kirk ar fi putut deveni, într-o zi, preşedinte al Statelor Unite.

„Săptămâna trecută, un mare american, Charlie Kirk, a fost asasinat în mod odioş pentru că şi-a spus părerile. Era un tânăr extraordinar, cu un viitor incredibil. Unii spuneau că ar fi putut fi preşedinte într-o zi. I-am spus: "Charlie, cred că ai şanse bune să fii preşedinte într-o zi'”, a declarat Trump în deschiderea conferinţei.

Trump a evidenţiat legătura lui Kirk cu tinerii alegători: „Nu am văzut pe nimeni să se conecteze atât de bine cu tinerii ca Charlie, iar ei erau devastaţi de pierderea lui”.

De asemenea, preşedintele şi-a exprimat recunoştinţa faţă de „numeroşii cetăţeni britanici care şi-au oferit condoleanţele”.

Trump şi mai mulţi membri ai administraţiei sale urmează să participe la o slujbă comemorativă pentru Kirk duminică, în Arizona.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Stanga neomarxista,

    nu se poate lepada de obiceiurile criminale,

    comuniste de stil stalinisto-bolsevic. 

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2180
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4644
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6974
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0453
Gram de aur (XAU)Gram de aur653.5812

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
datacenter-forum.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb