Trump îl va primi vineri la Casa Albă pe noul preşedinte al Siriei, Ahmed al-Sharaa

R.S.
Internaţional / 2 noiembrie, 16:53

Trump îl va primi vineri la Casa Albă pe noul preşedinte al Siriei, Ahmed al-Sharaa

Preşedintele SUA Donald Trump îl va primi pe preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa la Casa Albă, vineri, a declarat un oficial al administraţiei prezidenţiale americane pentru POLITICO, în contextul în care administraţia Trump continuă să considere diplomaţia din Orientul Mijlociu o prioritate pentru politica sa externă.

Vizita planificată e considerată un pas important în consolidarea relaţiilor cu Damascul, la aproape un an după ce forţele lui al-Sharaa au răsturnat guvernul autoritar al lui Bashar al Assad, în decembrie anul trecut. Primele informaţii despre întâlnire au apărut sâmbătă după-amiază.

Vizita în SUA este o schimbare remarcabilă pentru al-Sharaa, fostul rebel islamist care a reuşit să dărmâne regimul lui al Assad.

Trump a încercat să faciliteze tranziţia noului guvern. El a devenit primul preşedinte american care s-a întâlnit cu un lider sirian în ultimii 25 de ani, când cei doi s-au întâlnit în luna mai în Arabia Saudită. Trump l-a îndemnat pe al-Sharaa să normalizeze relaţiile cu Israelul şi l-a lăudat ulterior în avionul prezidenţial Air Force One. „Un tip tânăr, atractiv, dur”, a declarat Trump reporterilor. „Un trecut puternic, foarte puternic - un luptător. Are şanse reale să menţină totul sub control.”

La sfârşitul lunii iunie, el a semnat un decret prezidenţial prin care a revocat majoritatea sancţiunilor americane împotriva Siriei, ceea ce i-a adus laude rare din partea democraţilor.

Iar la începutul lunii iulie, Departamentul de Stat a revocat declaraţia de organizaţie teroristă străină pentru Frontul al-Nusrah, grupul condus de al-Sharaa, care a făcut odată parte din reţeaua al-Qaeda.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Un foarte bun exemplu despre ce înseamnă politica.

    Un terorist al-Qaeda primit la casa albă.

    Merge bine lumea. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0891
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4184
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4845
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7709
Gram de aur (XAU)Gram de aur573.6697

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
targuldeturism.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb