Trump păstrează controlul Gărzii Naţionale din California

M.P.
Internaţional / 20 iunie 2025

Trump păstrează controlul Gărzii Naţionale din California

O Curte de apel federală îi permite preşedintelui Donald Trump să păstreze controlul asupra a mii de membri ai Gărzii Naţionale din California, potrivit news,ro, de la care precizăm următoarele.

Curtea de Apel a Statelor Unite pentru Al nouălea circuit a admis o solicitare a lui Trump pentru a suspenda, pentru moment, o decizie a unei instanţe inferioare care arăta că preşedintele trebuie să renunţe la controlul asupra a aproximativ 4.000 de membri ai Gărzii Naţionale din California, pe care el i-a trecut sub control federal pentru a întări securitatea în Los Angeles, în contextul revoltelor privind raziile care vizează imigraţia.

Instanţa a arătat într-o decizie nesemnată ”că preşedintele şi-a exercitat, cel mai probabil, autoritatea statutară” în cadrul legii federale pe care a invocat-o pentru a-i pune sub control federal pe membrii Gărzii, în cursul acestei luni, respingând astfel argumentele promovate de guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, potrivit căruia Trump a încălcat legea federală când a preluat controlul asupra unei părţi a miliţiei din statul său.

Săptămâna trecută, judecătorul districtual Charles Breyer a decis că preşedintele trebuie să renunţe la controlul asupra membrilor Gărzii, ajungând la concluzia că Trump a încălcat mai multe prevederi ale legii pe care a folosit-o pentru a prelua controlul asupra trupelor, între care una care stipulează că preşedinţii trebuie să emită un ordin ”prin intermediul guvernatorului” când vor să federalizeze trupele dintr-un stat.

Curtea de apel a suspendat temporar decizia lui Breyer, la scurt timp după ce ea a fost emisă, iar sentinţa de joi de la Al nouălea circuit prelungeşte suspendarea cât timp se desfăşoară bătălia legală. California are opţiunea de a cere Curţii Supreme să intervină de urgenţă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb