Preşedintele american Donald Trump a declarat că răbdarea sa faţă de omologul său rus, Vladimir Putin, „se epuizează rapid” şi a sugerat posibilitatea aplicării de sancţiuni asupra băncilor şi sectorului petrolier rus, fără a se angaja însă ferm în această direcţie, potrivit AFP.
Într-un interviu live la Fox News, Trump a subliniat că pentru a pune capăt conflictului din Ucraina este nevoie şi de cooperarea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, afirmând: „E nevoie de doi pentru a dansa un tango”.
Trump, care şi-a început mandatul cu promisiunea de a încheia rapid războiul declanşat de invazia Rusiei în 2022, l-a întâlnit luna trecută pe Putin la un summit în Alaska, fără ca discuţiile să genereze progrese semnificative.
Kremlinul a reacţionat prin purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, care a precizat că există canale de comunicare bine stabilite între părţi, dar pentru moment situaţia poate fi considerată „mai degrabă o pauză”.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.09.2025, 17:05)
Haios Trump, iar baga pastile, el insa deja a semnat cu Rusia o mare colaborare economica, planul e facut, "we are going to make a lot of money together" a declarat el la o conferinta de presa cu referire la Putin
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.09.2025, 17:23)
e un plan dupa razboi. nu cat timp putler omoara oameni, si de-ai lui si de-a ucrainienilor.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.09.2025, 17:29)
Gresit,
companiile americane au reluat DEJA activitatile,
economice cu Rusia,mai ales in domeniul energetic
si materii prime (uraniu/metale rare.....)
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.09.2025, 17:34)
visezi cai verzi pe pereti, sanctiunile sunt in vigoare si trump cere sanctiuni noi.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.09.2025, 18:35)
El își ia informațiile de pe tik tok și Russia today, acolo sunt alte știri ;)))))))
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.09.2025, 17:12)
amintim cu o enorma umilinta si marturisindu ne admiratia pana la cadere in genunchi in fata lui Zele (ce om formidabil este Zele) ca in articol mai scrie ca:
"...Trump a subliniat că pentru a pune capăt conflictului din Ucraina este nevoie şi de cooperarea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, afirmând: „E nevoie de doi pentru a dansa un tango”..."
el l a mirosit de mult pe Zele ca blocheaza pacea ca sa si salveze pielea
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.09.2025, 17:21)
N-am stiut de ce a luat-o petrolul asa brusc in sus. Trebuia sa dati mai repede stirea.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.09.2025, 17:38)
Apropo de petrol, orice sanctiune va creste pretul deci cum?
Actiunile Ucrainei de bombardare rafinarii si conducte pare mai practica.
Cu coordonare americana for sure.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.09.2025, 17:44)
Putler nu vrea sa opreasca razboiul ca se trezeste pe cap cu toti puscariasii si violatorii eliberati sa-i trimita pe front:-)
Oficialii ruși, inclusiv președintele Vladimir Putin, sunt din ce în ce mai îngrijorați de modul în care numărul mare de soldați care se întorc din războiul din Ucraina ar putea perturba societatea, a relatat marți Reuters, citând surse din Kremlin.
Autoritățile de la Moscova speră să evite tulburări precum cele de după războiul sovietic din Afganistan, când veteranii care se întorc au contribuit la alimentarea crimei organizate în anii 1990, a declarat o sursă pentru Reuters. O altă sursă a insistat că sistemul politic și agențiile de aplicare a legii din Rusia sunt „mai puternice” astăzi decât erau în 1989, când războiul din Afganistan s-a încheiat cu puțin timp înainte de prăbușirea sovieticilor.
Cu toate acestea, odată întorși în viața civilă, mulți veterani probabil nu vor putea egala salariile mari pe care le câștigau pe front, ceea ce crește riscul de nemulțumire, a declarat una dintre sursele din Kremlin.
Din 2022, recrutorii au majorat bonusurile de angajare și au atras masiv din închisorile din Rusia.
Între 120.000 și 180.000 de condamnați au fost trimiși la luptă, conform datelor serviciului penitenciar. Majoritatea celor care se întorc acum sunt condamnați, soldați grav răniți sau bărbați inapți pentru luptă.
Putin a declarat că aproximativ 700.000 de soldați ruși rămân în Ucraina.
În 2023, Ministerul Apărării din Rusia a modificat regulile care permiteau condamnaților să se întoarcă din război după șase luni de serviciu, argumentând că nu ar trebui să beneficieze de condiții mai bune decât cele ale voluntarilor. Totuși, o preocupare principală pentru viitor este că prizonierii transformați în soldați, odată ce se vor întoarce la viața civilă, vor continua să comită infracțiuni.
Publicația de știri în exil Vyorstka a relatat la începutul acestui an că soldații ruși au ucis aproape 400 de oameni după ce s-au întors acasă de la începutul războiului.
Pe fondul acestor rapoarte, parlamentarii îndeamnă guvernul să extindă pregătirea terapeuților pentru tratarea PTSD-ului legat de luptă.
Ministerul Apărării din Rusia estimează că unul din cinci veterani de război suferă de PTSD, potrivit Sardanei Avksentyeva, liderul adjunct al partidului de centru-dreapta Poporul Nou. Între timp, estimările sugerează că Rusia are mai puțin de un terapeut la fiecare 7.000 de adulți și chiar mai puțini cu experiență în tratarea traumelor de luptă.
Într-o aparentă încercare de a gestiona riscurile potențiale pentru sistemul politic strict controlat al Rusiei, Kremlinul a creat programul de antrenament de elită „Timpul Eroilor”, care accelerează accesul veteranilor de război din Ucraina la roluri guvernamentale.
Rămâne de văzut dacă programul poate oferi oportunitățile ample pe care le promite, patru veterani au fost numiți în administrația prezidențială, trei au locuri în Consiliul Federației din camera superioară a Rusiei, iar o serie de alții au fost numiți în diverse ramuri ale administrațiilor regionale de la invazia din 202