Preşedintele Donald Trump a menţionat luni perspectiva de a se alătura joi discuţiilor dintre Rusia şi Ucraina în Turcia, în contextul în care săptămâna aceasta se deplasează în Orientul Mijlociu, în primul său turneu extern de la revenirea la Casa Albă, relatează Reuters, de la care transmitem următoarele informaţii.
Trump va vizita Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Qatar. E
"Cred că putem avea un rezultat bun în urma întâlnirii de joi din Turcia între Rusia şi Ucraina", a comentat luni Donald Trump. "Mă gândeam să zbor până acolo. Nu ştiu unde voi fi joi. Am atât de multe întâlniri, dar mă gândeam să zbor până acolo. Există o posibilitate, cred, dacă eu cred că se pot întâmpla lucruri, trebuie să o rezolvăm", a declarat el reporterilor de la Casa Albă.
Cu toate acestea, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că Rusia îşi continuă atacurile asupra Ucrainei, iar Kremlinul nu a dat niciun răspuns la propunerea Kievului de discuţii directe între el şi Putin, în Turcia, în această săptămână, păstrând o "tăcere ciudată", a spus Zelenski.
"Bombardamentele şi atacurile ruseşti continuă", a spus liderul ucrainean în discursul său video nocturn. "Moscova a tăcut toată ziua cu privire la propunerea unei întâlniri directe. O tăcere foarte ciudată", a menţionat el.
Zelenski a reamintit că preşedintele american Donald Trump a susţinut întâlnirea propusă "şi am dori ca el să găsească oportunitatea de a fi în Turcia", a adăugat preşedintele ucrainean..
Pe de altă parte, ministrul turc de externe Hakan Fidan şi omologul său rus Serghei Lavrov au discutat luni la telefon despre eforturile de pace dintre Rusia şi Ucraina, a declarat o sursă diplomatică turcă. Sursa nu a oferit alte detalii.
După ce liderul de la Kremlin a propus, duminică, "negocieri directe" între Ucraina şi Rusia, pe 15 mai, la Istanbul, dar a refuzat să accepte un armistiţiu în prealabil, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus o întâlnire directă între el şi Vladimir Putin pentru a discuta perspectivele unei încetări a focului.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.05.2025, 08:09)
Pai daca Trump merge in Turcia nu mai apuca nimeni altcineva sa vorbeasca ... :)
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.05.2025, 08:12)
Oricum, China a dat deja ordinul, vrea pace in Europa! Xi Jinping s-a dus la Moscova saptamana trecuta cu mesaj clar pentru Putin, este timpul sa te opresti cat mai repede:
1. Pana de curand nu era deranjat, dar, in contextul razboiului comercial cu Trump, Xi considera acum ca agresiunea Rusiei din Ucraina aduce atingere imaginii si intereselor comerciale ale Chinei in Europa.
2. China este tot mai iritata de apropierea dintre cei doi vasali, Putin si Kim, vasali care impreuna devin mai puternici si incep sa sfideze puterea suzeranului. Intr-un mic gest de atentionare, zilele trecute a fost arestat in China un spion nord-coreean.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.05.2025, 10:30)
okkk. asa pare, ca i-a spus XI la Putin sa opreasca razboiul Si imediat dupa aia a venit si pauza de 90 de zile la tarifele pt importurile din china.
Jos palaria pt Trump. Dc a facut asta.
Si e f bine dc se duce la negocieri ca Putin l-ar tavali pe Zelenski singur.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.05.2025, 10:30)
Nici o sansa de pace,
se construiesc fabricile de armament in Europa,
iar armele se ruginesc daca nu sunt vandute la timp,
slava ukri
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.05.2025, 13:25)
armele ruginesc cu folos pentru ca Putler se teme de cei puternici.