Preşedintele american Donald Trump a declarat în mai multe rânduri că Statele Unite au oferit 60 milioane de dolari ca ajutor umanitar pentru Fâşia Gaza, însă potrivit unei investigaţii publicate de The Washington Post, doar 3 milioane de dolari au ajuns până acum în teritoriu.
Departamentul de Stat american a confirmat că au fost aprobaţi doar 30 milioane de dolari pentru Gaza Humanitarian Foundation (GHF), iar din această sumă, aproximativ 10%, adică 3 milioane, au fost transferaţi efectiv. Fondurile provin din bugetul pentru Asistenţă Internaţională în Situaţii de Dezastru.
GHF, mecanism de distribuţie susţinut de SUA şi Israel, se confruntă cu dificultăţi în extinderea operaţiunilor sale în nordul Fâşiei Gaza, unde este necesară aprobarea israeliană pentru înfiinţarea de noi puncte de distribuţie. Criticile internaţionale legate de limitarea accesului la alimente şi numărul mare de victime civile au alimentat apelurile pentru înlocuirea Fundaţiei cu distribuţia prin ONU.
Trump a repetat afirmaţia legată de cele „60 milioane de dolari” în cel puţin trei declaraţii publice recente, inclusiv la Casa Albă, unde a spus că presa ignoră „generozitatea” administraţiei sale. Totuşi, Casa Albă a redirecţionat întrebările către Departamentul de Stat, care a evitat să comenteze afirmaţiile preşedintelui.
Vizita de vineri în Gaza a emisarului special Steve Witkoff şi a ambasadorului SUA în Israel, Mike Huckabee, a fost destinată evaluării situaţiei umanitare şi stabilirii unui plan de acţiune. Însoţiţi de contractori şi forţe de securitate americane, protejaţi de armata israeliană, cei doi oficiali au inspectat un punct GHF din sudul enclavei, conform sursei citate.
Guvernul SUA a transmis că va sprijini în continuare Fundaţia pentru a evita întreruperea livrărilor, însă costurile pentru extinderea activităţii - estimate la 6 milioane de dolari pe zi pentru hrănirea celor 2,2 milioane de locuitori din Gaza - sunt ridicate. Contractele actuale cu furnizorii de logistică şi securitate expiră în trei săptămâni.
Opinia Cititorului