Trupe americane sosesc în Israel pentru a sprijini aplicarea armistiţiului cu Hamas

A.B.
Internaţional / 11 octombrie 2025

Trupe americane sosesc în Israel pentru a sprijini aplicarea armistiţiului cu Hamas

Primele contingente de militari americani au început să sosească în Israel pentru a sprijini şi monitoriza implementarea acordului de încetare a focului semnat joi între Israel şi Hamas, sub medierea preşedintelui american Donald Trump, informează EFE.

Potrivit ABC News, aproximativ 200 de soldaţi americani au fost trimişi din SUA şi din alte baze din Orientul Mijlociu pentru a înfiinţa un centru de coordonare care va superviza aplicarea armistiţiului în Gaza.

Oficialii americani citaţi de publicaţie au subliniat că niciun militar american nu va intra în Fâşia Gaza, rolul acestora fiind strict de coordonare şi sprijin logistic.

Amiralul Brad Cooper, reprezentant al Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), a sosit vineri în Israel pentru a superviza operaţiunea. „Centrul de coordonare” va reprezenta primul pas în implementarea acordului, implicând cooperare în domeniul umanitar, logistic şi al securităţii, au explicat surse oficiale.

Militarii americani desfăşuraţi în Israel sunt specializaţi în transport, planificare, logistică, securitate şi inginerie şi vor colabora cu reprezentanţi din alte ţări, din sectorul privat şi din organizaţii neguvernamentale, în vederea stabilizării situaţiei post-conflict din Gaza.

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2364
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4493
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0575
Gram de aur (XAU)Gram de aur673.5117

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb