Şeful diplomaţiei turce Hakan Fidan, aflat de luni în vizită oficială la Moscova, intenţionează să se deplaseze la Kiev săptămâna aceasta, a anunţat marţi un responsabil turc, informează Agerpres.
''Ministrul intenţionează să se deplaseze la Kiev săptămâna aceasta'', a anunţat această sursă, fără a preciza data, în condiţiile în care Turcia speră să găzduiască din nou negocieri de pace între Rusia şi Ucraina.
Ministrul turc de externe Hakan Fidan se află într-o vizită de două zile la Moscova, unde s-a întâlnit luni cu liderul de la Kremlin şi, de asemenea, cu negociatorul principal al Rusiei, Vladimir Medinski.
Potrivit Agerpres, deşi nu a fost stabilit un calendar sau un loc pentru viitoarele discuţii dintre Rusia şi Ucraina, Turcia a afirmat în mod repetat că ar putea fi gazda unor astfel de negocieri.
Delegaţiile Rusiei şi Ucrainei s-au întâlnit la Istanbul la începutul lunii mai pentru prima dată după martie 2022. În cadrul acestor discuţii nu s-a convenit un armistiţiu, dar părţile au fost de acord să schimbe 1.000 de prizonieri de război şi să transmită, în scris, condiţiile lor pentru un posibil armistiţiu.
Conform sursei, Putin a elogiat în repetate rânduri Turcia şi statele arabe din Golf pentru tentativele lor de a media un sfârşit al războiului din Ucraina.
Surse ruseşti susţin că văd Turcia, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar şi Oman drept potenţiale locuri potrivite pentru discuţii.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.05.2025, 20:38)
"Turcia speră să găzduiască din nou negocieri de pace între Rusia şi Ucraina"...si Vaticanul crestin nu era "potrivit" pentru mujic:-)
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.05.2025, 20:43)
Cat de neutru putea fi un Papa American? Nu s-au nascut ieri aia de la Moscova.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.05.2025, 21:32)
De maine incepe sa urle Zelenski pe toate canalele ca iata, desi l a chemat pentru a doua oara pe Putin la Istanbul, acesta a refuzat sa vina,
ocazie de neratat sa te spargi de ras:):):):):)
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.05.2025, 22:14)
De râs nu prea e ca zelea cu de astea blocheaza pacea,
de aia a prelungit sârguincios legea marțiala,
dar nici asta nu l scapa de gratii, fiecare zi cu care el blocheaza pacea costa vieti ucrainiene, Dumnezeu vede