Ucraina a trimis forţe speciale pentru a lupta în zonele disputate din oraşul Pokrovsk, din estul ţării, la începutul acestei săptămâni, chiar în momentul în care Rusia a declarat că a înconjurat forţele ucrainene din zonă, au declarat vineri două surse militare ucrainene citate de Reuters.
Operaţiunea arată cum Ucraina luptă pentru a stabiliza situaţia în acest oraş important din punct de vedere strategic, după ce zeci de soldaţi ruşi au intrat în perimetrul său în această lună. Capturarea de către Rusia a oraşului Pokrovsk, un important nod rutier şi feroviar, ar putea permite avansarea în regiunea Doneţk din est, pe care Rusia intenţionează să o ocupe în totalitate. Armata Moscovei avansează încet spre Pokrovsk de peste un an.
Forţele speciale ucrainene au ajuns cu câteva zile în urmă fiind aduse cu un elicopter Black Hawk. Operaţiunea a fost complicată de activitatea dronelor ruseşti, a declarat o sursă din cadrul Corpului 7 de Intervenţie Rapidă.
ŞEFUL SERVICIULUI SECRET A SUPRAVEGHEAT PERSONAL OPERAŢIUNEA
Operaţiunea a fost supravegheată de şeful serviciului secret militar Kirilo Budanov, iar trupele s-au îndreptat către zone ale oraşului revendicate de Rusia şi considerate de Moscova ca fiind vitale pentru liniile de aprovizionare ucrainene, a declarat cealaltă sursă.
Cel puţin 200 de soldaţi ruşi au străpuns apărarea oraşului şi au ajuns în interior, a declarat armata ucraineană.
Şeful armatei Kievului a recunoscut joi că situaţia este „dificilă”, spunând că liniile de aprovizionare şi apărarea din zonă trebuiau consolidate.
DeepState, un proiect ucrainean de cartografiere open-source, estimează că cel puţin jumătate din oraş se află într-o zonă disputată, care nu este controlată în totalitate de niciuna dintre părţi.
Preşedintele Volodimir Zelenski s-a referit direct la bătălia de la Pokrovsk în discursul său de seară adresat ucrainienilor. „Continuăm să distrugem ocupantul. Cel mai important lucru este să oprim atacurile ruseşti oriunde este posibil”, a spus Zelenski.
















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.11.2025, 10:22)
Propaganda mujica analfabeta "ocupase" deja Pokrovsk-ul si era in drum spre Odessa:-)...Magarusii si camilele, "coloana logistica" a mujicilor i-au incetinit pana acum dar cu ratia de 20 de litri de benzina lunar vor recupera timpul pierdut:-).Cand da inghetul au pregatit niste reni si husky sa "mentina momentul", ho, ho, ho
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.11.2025, 11:07)
Circarul iar ne vinde gogoși! Pe harta ISW, întrarea în "buzunar era ieri de aproximativ 1,5km. La începutul săptămânii, ucrainienii spuneau că nici civili și nici militari nu mai pot întra sau ieși din "buzunar". În câteva zile se termină treaba la Pokrovsk, mii de militari ucrainieni urmând a se preda.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.11.2025, 12:27)
Reuters tocmai a anunțat că 11 militari din elicopter au fost uciși! Referitor la trimiterea forțelor serviciilor secrete, crede cineva că aia se duc acolo pentru amărâții de Serhii sau Ihor? Nu, aia se duc pentru a extrage persoane mult mai importante! Că n-au reușit, asta e! Persoanele foarte importante au varianta de-a fi egoiști cu ultimul glonț!