Ucraina încearcă să oprească înaintarea trupelor ruse în provincia Sumî

I.S.
Internaţional / 30 mai

Ucraina încearcă să oprească înaintarea trupelor ruse în provincia Sumî

Armata ucraineană încearcă să oprească înaintarea trupelor ruse în regiunea nord-estică Sumî, unde armata rusă a ocupat o porţiune de teritoriu şi a intensificat acolo ofensiva pentru a crea o zonă de securitate la graniţa cu Ucraina, relatează agenţia Agerpres.

Încercările active ale Rusiei de a înainta în regiunea Sumî continuă din luna martie şi s-au intensificat odată cu reuşita trupelor ruse de a expulza aproape complet unităţile ucrainene din regiunea rusă Kursk, unde armata ucraineană reuşise să ocupe circa 1.300 de kilometri pătraţi într-o incursiune surpriză în august anul trecut.

Pentru a preveni noi incursiuni ucrainene de acest fel pe teritoriul Rusiei, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat săptămâna trecută un plan de creare a unei 'zone de securitate' de-a lungul frontierei dintre cele două ţări.

Potrivit Agerpres, analiştii militari ucraineni cred că ofensiva rusă în desfăşurare în Sumî urmăreşte atât creşterea presiunii asupra preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski să cedeze în faţa cererilor Moscovei în perspectiva negocierilor de pace, cât şi împiedicarea unei consolidări a defensivei ucrainene în regiunea estică Doneţk, a cărei ocupare completă rămâne totuşi obiectivul prioritar al Rusiei.

În regiunea Sumî unităţile ruse au lansat cu o tactică inedită operaţiuni ofensive de-a lungul unei secţiuni de 50 de kilometri a frontierei ce are o lungime totală de circa 560 de kilometri. Mici grupuri de asalt ruseşti, care folosesc vehicule de mici dimensiuni şi motociclete se infiltrează în satele ucrainene, de unde majoritatea populaţiei a fost deja evacuată, şi se ascund de dronele ucrainene în clădiri abandonate, unde se regrupează şi pregătesc continuarea incursiunilor.

Aceste grupuri de asalt sunt sprijinite de drone kamikaze şi de lansarea bombelor aeriene glisante, acestea din urmă fiind utilizate intens de armata rusă pentru a elimina prin forţa lor distructivă poziţiile ucrainene.

După mai mult de două luni de ofensivă, unităţile ruseşti au avansat până la 12 kilometri în mai multe zone în Sumî, deşi înaintarea lor este inegală, potrivit responsabililor ucraineni şi platformei ucrainene de analiză militară DeepState.

Eforturile ruseşti se concentrează pe capturarea satului Iunakivka, situat la 25 de kilometri de oraşul Sumî şi cu o poziţionare strategică într-o zonă înaltă, pe acolo trecând în plus o şosea cheie care leagă capitala omonimă a provinciei cu zona regiunii ruse Kursk unde armata ucraineană a pătruns în incursiunea de anul trecut.

Surse din armata ucraineană au confirmat deja prezenţa trupelor ruseşti în Iunakivka, în timp ce platforma DeepState avertizează că, dacă forţele ruse preiau controlul asupra satului şi a înălţimilor din apropiere, ar putea desfăşura acolo drone de recunoaştere FPV (first person view) care vor putea să transmită imagini în timp real pentru coordonarea unui asalt asupra oraşului Sumî.

Bloggerul militar ucrainean Stanislav Buniatov, membru al batalionului Aidar, atribuie dificultăţile armatei ucrainene de a respinge ofensiva rusă în Sumî avantajului numeric al forţelor ruse şi controlului logisticii locale obţinut în timpul operaţiunilor din Kursk. Totuşi, el apreciază că forţele ucrainene acţionează eficient chiar şi în aceste circumstanţe nefavorabile şi îşi exprimă speranţa că ofiţerii din comandamentul militar ucrainean se vor adapta complexităţilor zonei şi vor evita să facă greşeli.

Conform sursei, analiştii estimează că armata rusă a comasat între 50.000 şi 75.000 de soldaţi în această zonă, de-a lungul graniţei dintre regiunile Sumî şi Kursk, dintre care unii au misiunea de a elimina ultimele forţe ucrainene rămase în cea din urmă.

Aceste efective ruseşti sunt considerate însă insuficiente pentru a captura zone întinse din provincia Sumî sau capitala regională a acesteia, întrucât 'nu au resursele necesare pentru a realiza o descoperire semnificativă', explică Oleksi Melnik, analist la Centrul Razumkov.

La rândul său, analistul militar ucrainean colonel în rezervă Serghei Grabski estimează că operaţiunile active al Rusiei în Sumî, precum şi în regiunile Harkov (nord-est), Zaporojie (sud-est) şi Herson (sud), urmăresc imobilizarea unităţilor ucrainene pentru ca acesta să nu-şi poată consolida sectoarele cheie ale frontului estic din Doneţk.

'Armata rusă îşi concentrează eforturile între Pokrovsk şi Ceasov Iar, unde se dau cele mai dure bătălii', remarcă acelaşi analist, menţionând oraşele din provincia Doneţk ce rămân în centrul ofensivei ruse, al cărei obiectiv este în continuare ocuparea completă a acestei provincii şi a celei vecine Lugansk. Forţele ruse au capturat 13 localităţi ucrainene în ultima săptămână, dintre care patru în regiunea Sumî.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. din surse neconfirmate si necredibile ale armatei ucrainiene se pare ca din 13 localitati ucrainiene luate de rusi 30 au fost doborate de antiaeriana iar 40 au disparut in neant, "probabil ca urmare a razboiului electronic" extraordinar de eficient

    In orasul Kamjanez-Podilskyj din vestul ucrainei au atacat sute de oameni care erau bine organizati un vehicul de recrutari (fortate) al armatei, i au taiat cauciucurile si l au vandalizat, au fost reprimati de aramata si politie, razvratirea a avut asemenea amploare ca nu a mai putut fi ascunsa, falsificata si a ajuns si in media internationala,

    poporul chinuit omorat tinut sub cizma dictatoriala nu mai rabda,

    streangul se strange la gatul dictatorului nelegitim asasin 

    Rusii nu pot ataca,fiindca stim din media politic corecta ca:

    - nu au arme 

    - soldatii mor de foame daca nu fura gaini, 

    - nu au technica militara, de abia acum fura din frigidere/masini  

    de spalat ceva electronica, 

    - Putin acusica moare de 3 ani de toate bolile posibile

    - din cauza sanctiunilor economice Rusia a dat faliment.  

    Nu va mai chinuiti, baieti, stie toata lumea ca rusii sunt invadatori, teroristi si criminali

    1. Or fi,dar nu obielele americanilor,nemților și francilor,!

      Pe noi mai trebuie sa ne oblige femeile sa stea capra, pt satisfacerea Partenerului ,economic ne au regula rizat!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb