Ucraina nu a fost informată oficial despre oprirea livrărilor de arme din partea SUA

A.B.
Internaţional / 2 iulie 2025

Ucraina nu a fost informată oficial despre oprirea livrărilor de arme din partea SUA

Ministerul Apărării din Ucraina a transmis miercuri că nu a primit nicio notificare oficială privind suspendarea livrărilor de armament din partea Statelor Unite şi că a cerut clarificări de la partenerii americani, potrivit Reuters, care afirmă cele ce urmează.

„Ucraina nu a fost informată oficial despre suspendarea sau revizuirea programelor de livrare a asistenţei militare deja aprobate”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Declaraţia vine în contextul în care două surse citate de Reuters au afirmat că Pentagonul ar fi oprit anumite livrări de rachete antiaeriene şi muniţie de precizie către Ucraina, din cauza îngrijorărilor legate de scăderea nivelului stocurilor interne din SUA.

Ministerul Apărării de la Kiev a precizat că a solicitat o discuţie telefonică cu omologii americani pentru a obţine explicaţii suplimentare, potrivit sursei citate.

„Calea către încheierea războiului constă în presiunea constantă şi coordonată asupra agresorului, precum şi într-un sprijin ferm pentru Ucraina”, se mai arată în comunicat, citat şi de AFP.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. nu i nevoie, SUA au treburi de 100 de ori mai importante la ora asta, circarul iar se crede buricul galaxiei

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3487
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7977
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3892
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.0144

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb