UE plăteşte Poloniei 6,3 miliarde de euro din fondul de redresare post-covid

S.B.
Internaţional / 15 aprilie

UE plăteşte Poloniei 6,3 miliarde de euro din fondul de redresare post-covid

Uniunea Europeană (UE) a plătit Poloniei 6,3 miliarde de euro, în cadrul ajutoarelor de relansarea economică, în urma pandemiei covid-19, cea mai mare plată de până în prezent făcută Varşoviei, anunţă luni ministrul însărcinat cu Fondurile şi Politici Regionale, Katarzyna Pe³czyñska-Na³êcz, informează news.ro.

Fostul Guvern naţionalist şi consevator polonez, îndepărtat de la putere în octombrie, a impus reforme ale sistemului judiciar polonez prin care a încălcat statul de drept, acuză UE, care a decis să blocheze aceste fonduri.

Comisia Europeană (CE) a anunţat că este necesar ca Varşovia să atingă anumite "jaloane" în independenţa puterii judiciare, pentru a obţine acces la aceste fonduri.

Un sistem judiciar independent este esenţial în respectarea normelor democratice europene, sublinia CE, iar tribunale independente consolidează încrederea investitorilor în capacitatea Poloniei de a tranşa diferende comerciale, potrivit unor analişti.

Ministrul polonez însărcinat cu Fondurile şi Politici Regionale, Katarzyna Pe³czyñska-Na³êcz a salutat tranşa şi a subliniat că valoarea aderării la UE este mai presus de bani.

"A face parte din UE dă roade, dar UE nu înseamnă doar bani, lucru pe care predecesorii nioştri l-au uitat", scrie ea pe X.

"Suntem uniţi prin valori: democraţie, oportunităţi egale, stat de drept, libertăţi civile!", subliniază ea.

Coaliţia prouerupeană de trei partide de centru-stânga condusă de către Donald Tusk a obţinut o victorie în alegerile parlamentare în octombrie şi a preluat puterea în decembrie.

Ea succede Partidului Lege şi Justiţie (PiS, consevatori) după opt ani în care a impus reforme controversate în sistemului judiciar, drepturile de reproducere şi presă, care au intrat în coliziune cu valorile UE.

CE anunţa în februarie că urma să înceapă să efectueze plăţi, în urma unor angajamente ale fostului preşedinte al Consiliului European Donald Tusk de a restabili norme democratice.

Acest fond - Recovery and Resilience Facility - a fost înfiinţat în 2020. UE a adoptat un an mai târziu un plan de relansare economică în valoare de 672,5 miliarde de euro în vederea ajutării statelor membre să-şi revină mai uşor după pandemia covid-19.

Polonia urmează să primească granturi în valoare de 25,3 miliarde de euro şi împrumuturi în valoare de 34,5 miliarde de euro în planul de redresare post-covid.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. de ce doar Polonia , numai acolo a fost covid ?

    1. E PNRR-ul lor...il avem si noi, il au toti.

    Cum a ajuns la putere Tusk,omul Bruxelles-ului,

    Polonia a devenit INSTANT,stat de drept, 

    si curg banii retinuti ilegal,pana dreapta a fost la putere,

    asta da democratie occidentala "minunata"  

    1. E PNRR -ul lor, mos aur!

      Nu gandesti, doar jignesti! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Lansare carte
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5940
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0203
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8371
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.4718

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb