UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

T.B.
Internaţional / 13 iulie, 16:35

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale, informează Le Figaro.

„Statele Unite ne-au trimis o scrisoare cu măsuri care vor intra în vigoare dacă nu există o soluţie negociată, motiv pentru care vom prelungi şi noi suspendarea contramăsurilor noastre până la începutul lunii august”, a declarat Ursula von der Leyen. Suspendarea acestor măsuri de retorsiune împotriva tarifelor americane la oţel şi aluminiu urma să expire luni seara, conform sursei.

„În acelaşi timp, vom continua să pregătim contramăsuri pentru a fi pe deplin pregătiţi”, a adăugat ea, la o zi după ce Donald Trump a anunţat că tarifele de 30% pentru toate produsele din Uniunea Europeană şi Mexic vor intra în vigoare la 1 august.

Preşedinta Comisiei Europene a insistat că UE a fost „întotdeauna foarte clară în privinţa faptului că preferăm o soluţie negociată. Acest lucru rămâne valabil şi vom folosi timpul pe care îl avem acum până la 1 august”.

Bruxelles-ul a pregătit tarife pentru bunuri americane în valoare de aproximativ 21 de miliarde de euro, ca răspuns la tarifele de 25% aplicate de Donald Trump importurilor de oţel şi aluminiu la începutul acestui an. Dar a anunţat în aprilie că suspendă aceste măsuri pentru a face loc unui acord comercial mai amplu cu administraţia Trump.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. O prostie. Ce rost are? Ce se mai poate intampla in doua saptamani ?

    1. TACO TRUMP

    Buy European. If possible. Disregard Amazon and American companies. If possible.

    mor negrii și white-trașhi de foame în USA fără hrana mexicană !

    altă beșină de-a lu Tramp (tramp = zdreanță) 

    1. De aceea rup mexicanii granita sa intre in USA, ca sa “moara de foame”:-)

      No', ca n-o mai rup!

      A facut Trompa dita'i big beautiful wall la granita cu Mexic. 

      Si mai face unul la granita cu oceanul Pacific.

      El e barbat. Daca a zis ca parcheaza intre doua remorchere, parcheaza intre doua remorchere. 

      Nu le duce tu grija americanilor. Vezi ca te omoara scursula inainte

      Io o duc bine de cand cu Ursula - e clar ca tu nu, acolo in transnistria.

    Let's go Trump !!!

vladcazino.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4557
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4544
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8565
Gram de aur (XAU)Gram de aur472.0453

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb