UE reafirmă sprijinul ferm pentru Republica Moldova în faţa ameninţărilor hibride

I.S.
Internaţional / 28 mai, 17:28

UE reafirmă sprijinul ferm pentru Republica Moldova în faţa ameninţărilor hibride

Republica Moldova merită atenţia deplină şi sprijinul de neclintit al Uniunii Europene în aceste vremuri dificile, astfel încât să poată rămâne liberă, independentă şi capabilă să îşi continue calea către aderarea la UE, a declarat preşedinta Comisiei speciale pentru Scutul european pentru democraţie din Parlamentul European (EUDS), Nathalie Loiseau, care a condus în această săptămână o delegaţie a Parlamentului European în vizită la Chişinău, indică un comunicat al legislativului UE, relatează Agerpres.

Vizita a avut drept scop documentarea despre modul în care Republica Moldova combate dezinformarea străină, ameninţările hibride şi atacurile cibernetice, precum şi evaluarea sprijinului UE în aceste domenii.

'Asistăm la creşterea atacurilor asupra democraţiilor din întreaga lume. Republica Moldova a demonstrat o rezilienţă remarcabilă în faţa ameninţărilor hibride sofisticate. (...) În cursul vizitei noastre, am discutat cu autorităţile naţionale, cu reprezentanţii societăţii civile şi cu jurnaliştii. Am împărtăşit experienţe şi lecţii valoroase cu privire la modul de combatere a ingerinţelor agresive din partea Federaţiei Ruse şi a actorilor nestatali. Este esenţial ca Republica Moldova să fie sprijinită să facă propriile alegeri - fără coerciţie sau manipulare - cu sprijinul partenerilor care o respectă şi împărtăşesc aceeaşi viziune', a afirmat preşedinta EUDS, Nathalie Loiseau (grupul Renew Europe).

Potrivit Agerpres, din delegaţia PE au mai făcut parte eurodeputaţii Mika Aaltola (grupul PPE), Eugen Tomac (grupul Renew Europe) şi Siegfried Mureşan (grupul PPE), acesta din urmă şi în calitate de preşedinte al Delegaţiei la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova.

Delegaţia s-a întâlnit cu preşedintele parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, cu vicepremierul pentru integrare europeană Cristina Gherasimov, cu ministrul dezvoltării economice şi digitalizării Doina Nistor, cu ministrul educaţiei şi cercetării Dan Perciun şi cu ministrul energiei Dorin Junghietu, precum şi cu directoarea Centrului pentru comunicare strategică şi combaterea dezinformării Ana Revenco. De asemenea, vizita a inclus discuţii cu reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mass-mediei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3974
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8792
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.9900

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb