UE şi Ucraina negociază noi cote pentru importurile agricole

I.S.
Internaţional / 6 iunie

UE şi Ucraina negociază noi cote pentru importurile agricole

Uniunea Europeană şi Ucraina negociază un nou acord care va fixa cote la importurile de produse agricole din Ucraina, cote care vor fi 'undeva între' nivelurile actuale şi scutirile temporare acordate Ucrainei în 2022, după începerea invaziei ruseşti, a declarat comisarul european pentru Agricultură, Christophe Hansen, citat de Reuters.

Uniunea Europeană a suspendat, temporar, tarifele şi cotele pentru produsele agricole din Ucraina, după invazia rusească care a început în 2022, însă acest sistem a expirat la data de 5 iunie 2025.

Începând de vineri, Ucraina a revenit la regimul de cote care exista înainte de război, în timp ce părţile negociază un nou acord pe terme lung, în cadrul căruia Bruxelles-ul vrea să ajungă la un echilibru între susţinerea Ucrainei în războiul său cu Rusia, şi respectarea fermierilor europeni îngrijoraţi de afluxul de importuri ieftine din Ucraina.

'Ceea ce va fi negociat va fi ceva între cotele prevăzute în actualul DCFTA şi măsurile comerciale autonome', a declarat comisarul european pentru Agricultură, Christophe Hansen într-un interviu acordat joi pentru Reuters.

DCFTA (Zona de liber schimb aprofundată şi cuprinzătoare UE-Ucraina) se referă la acordul comercial care exista între Ucraina şi UE înainte de război. 'Măsurile comerciale autonome' se referă la decizia UE de a suspenda, temporar, cotele la importurile ucrainene din 2022.

Zilele trecute, ministrul ucrainean al Agriculturii, Vitaliy Koval, a spus că autorităţile de la Kiev vor face eforturi pentru un acord cu UE care să includă condiţii mai bune decât cel de dinainte de război. 'Cu siguranţă vor fi cote, sperăm că va fi vorba de o majorare a cotelor comparativ cu 2021', a spus ministrul ucrainean al Agriculturii.

Fermierii europeni se plâng că importurile mari de zahăr ieftin din Ucraina, permise în cadrul scutirilor acordate de Bruxelles, afectează producţia internă. În ultimul an, ca răspuns la explozia importurilor, UE a declanşat 'frâne de urgenţă' sau a reintrodus cote la diferite produse precum zahăr şi ouă.

Importurile de zahăr ucrainean în UE au urcat până la 400.000 de tone în sezonul 2022/23 şi peste 500.000 de tone în sezonul 2023/24, depăşind cu mult cota de dinainte de război, de 20.000 de tone.

Hansen a spus că noile cote la zahăr vor fi 'semnificativ mai mari' decât cele prevăzute în acordurile convenite înainte de război. 'Eu cred că putem absorbi o numită cantitate de aceste produse', a spus comisarul european, care a adăugat însă că există unele sensibilităţi când vine vorba de zahăr, carne de pasăre şi ouă.

Negocierile pentru un nou acord UE-Ucraina au început în data de 2 iunie. Hansen a spus că este fezabil ca un acord să fie încheiat până la vară. 'Acum depinde de ambele părţi. Cred că, tehnic, asta ar putea fi fezabil' spus Hansen.

Produsele agricole au reprezentat 60% din exporturile Ucrainei, care anul trecut au avut o valoare de 41,6 miliarde de dolari, iar Uniunea Europeană a cumpărat aproximativ 60% din aceste produse, cu o valoare de aproximativ 15 miliarde de dolari.

Un parlamentar ucrainean declara luna trecută că încetarea accesului preferenţial la piaţa din UE ar putea lipsi Kievul de venituri echivalente cu 3,5 miliarde de euro pe an, o gaură pe care alte pieţe nu o vor putea acoperi.

'Solidaritatea noastră cu Ucraina este la fel de fermă ca întotdeauna şi de acea suntem decişi să încheiem acest acord cât mai rapid posibil', a spus Hansen.

Opinia Cititorului ( 5 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Să fie gratis ptr UKR și să crească taxele ptr agricultura RO

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Good news for TTS.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Sa isi vanda cerealele in Africa,unde le vindeau si inainte de razboi!Orice s-ar zice,au toate o limita,acum trebuie sa moara toata lumea de gat cu ei!Uite,de-aia era cat pe-aci sa castige unul ca Simion!Ucrainei trebuie sa i se impuna o limita,daca razboiul va continua 10 ani,tarile din estul Europei ce vor face?Am inteles ca anul acesta vom avea si noi o recolta buna de cereale,suntem nevoiti sa mancam toate porcariile lor!Ucrainenii nu mananca porcariile pe care le vand!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Eu zic sa facem un stat federal aici care sa inglobeze Polonia, Ucraina, Romania si Bulgaria si Moldova, dar dupa ce se incheie razboiul, daca se incheie...

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Nu se negociaza nimic, Zelenski le face fecioarelor de la UE un joc de pian "special" cum stie el, apoi le ordona sa ne bage mai departe pe gat gunoaiele lui, iar ele se vor supune in lacrimi de admiratie

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb