Ulf Kristersson: ”Rusia se află probabil la originea survolării dronelor în Scandinavia”

S.B.
Internaţional / 29 septembrie 2025

Ulf Kristersson: ”Rusia se află probabil la originea survolării dronelor în Scandinavia”

Rusia se află - probabil - la originea unor survolări recente cu drone ale unor aeroporturi scandinave, cu câteva zile înaintea unui summit al Uniunii Europene (UE) la Copenhaga, acuză luni premierul suedez Ulf Kristersson, informează news.ro.

”Totul indică Rusia”, declară luni Ulf Kristersson, după ce drone au fost văzute în mai multe rânduri în Danemarca şi Novergia începând de la 22 septembrie, care au condus la scurte închideri ale unor aeroporturi.

”Probabilitatea ca Rusia să vrea să le transmită un mesaj ţărilor care susţin Ucraina este destul de mare”, însă ”nimeni o nu ştie cu adevărat”, a declarat la postul TV4 premierul suedez.

”Avem confrmarea” faptului că dronele care au pătruns în spaţiul aerian polonez, la începutul lui seprembrie, erau ruseşti, a subliniat el.

În Danemraca şi Norvegia ”totul indică (Rusia), însă toate ţările sunt prudente atunci este vorba despre a arăta cu degetul o ţară, dacă nu sunt sigure. În Polonia, ştim că despre asta este vorba”, a declarat el.

Drone au fost văzute, de asemenea, deasupra unor instalaţii militare daneze sâmbătă seara, a doua zi consecutiv.

Copenhaga urmează să găzduiască un summit al Uniunii Europene (UE) miercuri şi joi.

În vederea asigurării securităţii summitului, Danemarca a anunţat duminică închiderea spaţiului aerian tuturor dronelor civile - până vineri -, pentru ca drone inamice să nu fie confundate cu drone legale.

Orice încălcare poate fi pedepsită cu o amendă sau închisoarea până la doi ani.

”Există o ţară care reprezintă o ameninţarea la adresa securităţii Europei şi este Rusia”, acuza joi premierul danez Mette Frederiksen.

Mocova a respins ”ferm” orice implicare.

NATO şi-a consolidat ”vigilenţa” şi mijloacele în regiunea Mării Baltice.

Survolarea acestor drone, săptămâna trecută, intervine în urma unor incursiuni ale unor drone pe teritoriile Poloniei şi României şi încălcării spaţiului aerian al Estoniei de către avioane avioane ruse de vânătoare, care au exacerbat tensiunile în contextul Războiului din Ucraina, declanşat de o invazie rusă la scară mare în februarie 2022.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2649
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5728
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1380
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8715

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb