Un autocar cu destinaţia Barcelona s-a răsturnat

A.B.
Internaţional / 7 septembrie 2025

Un autocar cu destinaţia Barcelona s-a răsturnat

Un autocar care circula spre Barcelona şi transporta circa 60 de pasageri s-a răsturnat duminică într-un şanţ de pe marginea drumului la Santa Susanna, provocând rănirea a 53 de persoane, dintre care două grav, potrivit Emporda, citat de AFP, care transmite cele ce urmează.

Vehiculul plecase din Lloret del Mar, pe Costa Brava, şi urma să ajungă la aeroportul din Barcelona. Pasagerii, de mai multe naţionalităţi, au reuşit în mare parte să iasă singuri din autocar. Cauza accidentului nu este deocamdată cunoscută.

Paisprezece echipaje de pompieri, opt ambulanţe şi două elicoptere medicale au intervenit la faţa locului, iar traficul a fost temporar întrerupt. Preşedintele guvernului regional catalan, Salvador Illa, a transmis pe X urări de „însănătoşire grabnică” răniţilor, iar primarul din Palafolls a declarat că este „un fel de miracol” că nu s-au înregistrat victime mai grave.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb