Un avion Boeing 737 a aterizat de urgenţă în Japonia după o suspiciune de incendiu

A.B.
Internaţional / 12 septembrie 2025

Un avion Boeing 737 a aterizat de urgenţă în Japonia după o suspiciune de incendiu

Un avion Boeing 737-800 al companiei United Airlines, cu 135 de pasageri şi şapte membri ai echipajului la bord, a efectuat vineri o aterizare de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Kansai din Osaka, după ce la bord a fost semnalată suspiciunea unui incendiu în cala aeronavei, transmite Reuters, care afirmă cele ce urmează.

Zborul 32 decolase de pe Aeroportul Narita din Tokyo şi se îndrepta spre Cebu, Filipine. Toţi pasagerii şi membrii echipajului au fost evacuaţi prin toboganele de urgenţă, iar două persoane rănite uşor au fost transportate la spital.

United Airlines a precizat că verificările tehnice preliminare nu au confirmat existenţa unui incendiu. Autorităţile japoneze nu au oferit, deocamdată, detalii suplimentare, potrivit sursei citate.

Incidentul se adaugă unei serii de probleme care afectează avioanele Boeing în ultimele luni. În august, un Boeing 777 al Air China a fost forţat să aterizeze neprogramat în Siberia, iar în iulie un 737-800 operat de compania rusă S7 s-a întors de urgenţă pe aeroportul de plecare. Reputaţia producătorului american este deja grav afectată după mai multe incidente de siguranţă, culminând cu prăbuşirea, pe 12 iunie, a unui Boeing 787-8 „Dreamliner” în India, unul dintre cele mai grave accidente aeriene din ultimele decenii.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb