Un eurodeputat ungar a ridicat în Parlamentul European problema contaminării cu azbest din Ungaria

A.M.
Internaţional / 18 septembrie, 19:55

Un eurodeputat ungar a ridicat în Parlamentul European problema contaminării cu azbest din Ungaria

Un eurodeputat ungar a sesizat plenul Parlamentului European cu privire la utilizarea în vestul Ungariei a unei mari cantităţi de criblură contaminată cu azbest, importată din Austria, în cadrul unei dezbateri consacrate substanţelor chimice toxice, relatează vineri agenţia MTI, preluată de Agerpres.

Andras Kulja, eurodeputat al partidului Tisza, a arătat că autorităţile au identificat peste 300 de perimetre rutiere şi spaţii publice acoperite cu aceste materiale periculoase de construcţie, conform unui comunicat al grupului său politic din legislativul european, citat de Agerpres.

„Acest material cancerigen a fost aşternut în locuri unde familii ungare îşi desfăşoară viaţa de zi cu zi, unde copiii se joacă”, a avertizat europarlamentarul ungar în cadrul intervenţiei sale, potrivit sursei menţionate.

De profesie medic, oficialul a explicat gravitatea expunerii pe termen lung la fibrele de azbest, substanţă direct asociată cu declanşarea unor afecţiuni oncologice severe, precum mezoteliomul şi cancerul pulmonar, ale căror simptome clinice pot debuta chiar şi după decenii de la contaminare, notează agenţia MTI.

În contextul acestui incident transfrontalier, parlamentarul a solicitat înăsprirea normelor sanitare şi de mediu la nivelul Uniunii Europene, astfel încât interesele comerciale ale companiilor să nu prevaleze în faţa sănătăţii populaţiei, arată ştirea preluată de Agerpres.

„Exemplul actual demonstrează că există încă lacune legislative ce trebuie soluţionate atât la nivelul UE, cât şi la nivel naţional, întrucât sănătatea umană nu poate fi un subiect negociabil”, a punctat Andras Kulja.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. O diversiune mediatica,pentru populatia maghiara,

    care din cele peste 1200 de promisiuni a lui Peter Magyar, 

    care promitea ca ridica nivelul de trai al populatiei IMEDIAT,

    din care sa realizat ZERO buc. dupa 5 luni de guvernare.  

    1. Tu ai fi capabil să îndrepți în 5 luni răul făcut în 12 ani?

      Marele slavator al Ungariei P.Magyar,

      a facut parte 12 ani din regimul Victor Orban, 

      fiind sotiorul Minstrului de Justitie, 

      avand functii cu venituri babane, 

      iar povestea ca ungurii traiau rau e contrazis de statistic;

      Măsurată în monedă locală, averea cetăţenilor din Ungaria a crescut cel mai mult în Europa in anul 2025, ţara fiind urmată de Lituania şi Suedia, potrivit unui raport recent al băncii multinaţionale de investiţii UBS, citat de Euronews. 

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb