Un grup financiar italian vrea să investească în drumurile de munte din Apuseni

Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 6 august 2004

Conducerea Consiliului Judeţean Cluj se va întîlni, la începutul lunii septembrie, cu reprezentanţii unui grup financiar italian care s-a arătat interesat să investească în asfaltarea drumurilor de munte din zona montană a judeţului în contrapartidă urmînd să li se acorde terenuri pentru construirea de cabane, transmite Rompres.

Preşedintele CJ Cluj, Marius Nicoară, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că a purtat deja discuţii cu un reprezentant al grupului italian şi cu primarii comunelor din Munţii Apuseni care s-au arătat încîntaţi de ideea de a concesiona terenuri pentru construcţia de cabane pentru investitorii străini.

"M-am gîndit mult de unde putem face rost de bani ca să putem face drumurile din Apuseni, aceste căi de comunicaţie fiind extrem de importante pentru a putea pune în valoare frumuseţea zonei, dar şi pentru a putea oferi o viaţă mai bună locuitorilor de aici, pentru că, după cum bine ştiţi, pe munte sunt doar păşuni şi păduri. Acolo nu se poate cultiva nici măcar porumb, iar oamenii sunt săraci", a spus preşedintele CJ Cluj.

Potrivit sursei citate, ar fi vorba de asfaltarea a 100 de kilometri de drum, cel mult 200, fiind facilitat astfel accesul în Apuseni şi pe perioada iernii. "Dacă se vor construi cabane, hoteluri, acestea vor putea fi aprovizionate chiar de gospodarii din zonă cu lapte, brînzeturi sau carne. Iar localnicii ar putea fi angajaţi în tot felul de activităţi care ţin de turism", este de părere Marius Nicoară.

Preşedintele CJ Cluj crede că, în medie, asfaltarea unui kilometru de drum va costa 30.000 de euro.

"Am discutat şi cu preşedinţii consiliilor judeţene din Alba şi Bihor care s-au arătat încîntaţi de ideea de a lega zonele turistice din Apuseni printr-o reţea de drumuri", a mai spus Nicoară, care a adăugat "că dacă vom avea banii necesari, iar lucrările vor începe în primăvara anului viitor, acestea pot fi terminate pînă toamna".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5425
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9374
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.6905

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb