Un scandal uriaş la vârful Armatei României

SORIN ROŞCA STĂNESCU
Editorial / 22 iulie

Un scandal uriaş la vârful Armatei României
SORIN ROŞCA STĂNESCU

Acum, când pentru prima dată în istorie o armată practic învinsă, nevoită să se retragă de pe câmpul de luptă din Afganistan, îşi va sărbători "triumful", defilând pe sub Arcul de Triumf în prezenţa preşedintelui României, capii oştirii sunt subiectul unui uriaş scandal. Despre care am mai avut prilejul să scriu. Iar ştirea momentului este că, cercetat pentru mai multe fapte de înaltă corupţie, şeful spionajului militar a fost pus în libertate. Cum e posibil?

Generalul Cristian Iulian Gherghe, şeful Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei (DGIA), deşi a săvârşit fapte de o gravitate excepţională, pe care de altfel le-a şi recunoscut, este, iată, liber. În nicio altă situaţie cât de cât comparabilă, celui vinovat nu i s-a dat posibilitatea să se mişte liber printre semenii săi. A trebuit să plătească cu vârf şi îndesat. Să ne amintim care sunt faptele, pentru a lămuri de ce am amintit de prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis la falsa sărbătoare de sub Arcul de Triumf.

Generalul Cristian Iulian Gherghe a avut acces ani de zile la un fond strict secret, destinat remunerării spionilor militari ai României, care, în principiu, pot acţiona pe tot mapamondul. Sunt sume uriaşe de bani, din banii publici. Dată fiind destinaţia acestora, este de înţeles de ce era ţinută o contabilitate separată, la care nu putea să aibă acces decât reprezentantul financiar al serviciului secret, şeful serviciului secret şi ministrul Apărării. Fiind vorba deci de operaţii strict secrete, prin care spionii sunt nu numai plătiţi, dar şi protejaţi, împreună cu sursele acestora din statele spionate, adică persoane care au avut acces la informaţii extrem de sensibile şi care au decis ca, în schimbul banilor, să le devoaleze, este de înţeles de ce autorii jafului organizat au putut "lucra" într-o linişte desăvârşită ani de zile. Până când cineva a ridicat un colţişor al covorului, iar sub el a putut fi descoperită o parte a murdăriei. O mică parte. Dar în ce a constat murdăria?

Autorii - că sunt mai mulţi - ai acestei mizerabile operaţii de delapidare a banilor destinaţi apărării statului au inventat pur şi simplu informatori pe tot mapamondul. Cu alte cuvinte, sub aspect contabil, în acea contabilitate strict secretă, au confecţionat identităţi false de spioni ai României. Şi în numele lor şi invocând informaţii secrete, la care de fapt statul român nu a avut niciodată acces, au alocat sistematic mari sume de bani. Nu este aşadar vorba de o simplă delapidare. Este vorba de mai mult. Practic, într-o măsură mai mică sau mai mare, autorii acestor abjecţii au periclitat sistemul de apărare al României. Siguranţa naţională. Falsele informaţii furnizate de falşii informatori au fost puse sub forma unor sinteze, invocându-se desigur secretul absolut al surselor, sub nasul decidenţilor politici. Vă amintiţi? De curând, preşedintele Klaus Iohannis a rămas cu ochii pironiţi în soare. Tocmai când bătea în stânga şi în dreapta toba privind pericolul aproape iminent generat de Federaţia Rusă, care se pregătea, vezi Doamne, să atace printr-un război fulger Ucraina, preşedintele Vladimir Putin anunţa în mod oficial decizia de retragere a trupelor ruse de la frontieră, întrucât exerciţiul militar se încheiase. Iar preşedintele României, care mai organizase şi un summit la Buucreşti pe această temă, habar nu avea. A fost de râsul curcilor.

Întâmplător, exemplul de mai sus a devenit public. Astfel încât şi noi, jurnaliştii, l-am putut rostogoli. Dar oare câte asemenea exemple, câte asemenea informări false sau dezinformări nu s-au produs şi nu au stat la baza unor decizii total eronate, luate la cel mai înalt nivel al statului român?

Mai sus am vorbit despre un singur personaj: fostul şef al serviciului secret al Armatei. Oficial, opiniei publice nu i-au fost comunicate numele complicilor acestuia. Ceea ce este destul de ciudat. O explicaţie pentru această omisiune există. Lanţul complicităţilor se duce din păcate până sus. Dar se duce şi în jos, şi în lateral. De contabilitatea fondului secret fraudat în mod repetat de-a lungul anilor s-a ocupat soţia actualului ministru al Apărării. Strâns cu uşa de către anchetatorii militari, fostul şef al serviciului secret al Armatei a devoalat şi numele altor persoane din acelaşi serviciu secret, care au fost complicii săi. Poate că nu pe toţi. Dar există o listă care, în sine, este scandaloasă. Cu atât mai scandaloasă cu cât se pare că, într-un fel sau altul, faptele lor au fost "acoperite" fie de procurori, fie de înalţi oficiali ai statului român, fie şi de unii, şi de alţii. Cine ar fi trebuit să controleze permanent utilizarea acestor fonduri secrete, tocmai pentru a nu ne trezi ca stat în situaţia că irosim fonduri publice pentru plata unor spioni fictivi şi a unor informaţii false, este nimeni altul decât minstrul Apărării, generalul Nicolae Ciucă. Dar cum să-l ancheteze procurorii miliitari pe ditamai ministrul Apărării?

Pe parcursul anchetei a mai scăpat o infomaţie pe cât de sensibilă, pe atât de senzaţională. O parte dintre banii fraudaţi de-a lungul anilor au ajuns în buzunarele făptuitorilor. Dar cu o altă parte, aceştia au creat un fond destinat protecţiei lor. Cu alte cuvinte, au dat şpagă mai sus. În accepţiunea codului penal, aceast şpagă se numeşte taxă de protecţie. Acestă taxă de protecţie a constat fie în bani cash, fie în cadouri oferite unor demnitari. Unul dintre beneficiari este Klaus Iohannis. Nu se ştie cât a primit în total. Şi nici câte produse i-au fost livrate. Dar în dosarul cauzei există în autodenunţul scris şi semnat al şefului contraspionajului militar şi informaţia conform căreia Klaus Iohannis ar fi primit o canadiană de firmă, pe care o utilizează frecvent în partidele sale de schi. Această informaţie a devenit publică în urmă cu luni de zile. De atunci până acum, preşedintele Klaus Iohannis nu a pus mâna pe foafecă pentru a face ferfeniţă această canadiană primită sub formă de mită. Şi nici nu a văzut "elefantul". Şi nici nu a vorbit vreodată despre el. În orice stat normal la cap, şeful Armatei ar fi trebuit să demisioneze instantaneu. Tot ceea ce s-a întâmplat

însă, a fost că soţia acestuia s-a extras, ieşind la pensie în luna decembrie a anului trecut.

Iar acum, cot la cot cu Nicolae Ciucă, Klaus Iohannis va oficia o defilare a tuturor combatanţilor, începând cu cei schilodiţi, pe sub Arcul de Triumf, în urma abandonării, printr-o decizie a Statelor Unite, a fronturilor de luptă din Afganistan. După ce ruşii au fost siliţi să se retragă de acolo, iată că acum şi trupele americano-române se află în aceeaşi situaţie. Cu singura deosebire că retragerea cu coada între picioare a trupelor sovietice nu a fost sărbătorită în niciun fel. Şi stau să mă întreb, cu convingerea că nu exagerez cu nimic lucrurile: oare unii dintre morţii României din Afganistan sau dintre cei rămaşi pentru toată viaţa cu sechele fizice sau psihice nu sunt victime indirecte ale nemaipomenitei fraude săvârşite la vârful Armatei şi prin care au fost generate informaţii şi rapoarte false şi decizii cu totul şi cu totul eronate?

Opinia Cititorului ( 20 )

  1. Este defilarea corupției pe sub Arcul de Triumf

    iar nu v-at luat medicamentele. "...deşi a săvârşit fapte de o gravitate excepţională...". este vorba despre o delapidare, doar in capul dvs. asta este o infractiune de o gravitate exceptionala. i-a dat lui Iohannis o geaca pentru a-si cumpara "protectia". hai mai prietene, chiar vrei sa te faci de ras pana la capat? este liber, desi in nici o alta partre din lumea asta nu ar fi? nu mai traim in comunism, daca nu ati aflat pana acum. probabil instantele au considerat ca nu prezinta pericol cercetarea si judecarea in stare de libertate.

    de fapt despre ce este articolul asta? sper ca este oferit spre publicare pro-bono, desi eu nu l-as fi publicat nici daca primeam bani 

    1. Lupul moralist nu poate fi credibil !

    ...

    coruptia este generalizata , asa cum ii sta bine unui stat mafiot , cum spunea basescu . sistemul nu permite ca oameni corecti cu onoare sa patrunda la varf . de ce ? de asta , ca-i incurca la furat ! dle SRS , cu puterea dvs de formator de opinii si cu experienta in plus , ar trebui si dvs sa militati ca oamenii sa nu mai mearga la vot sa legitimeze actuala cloaca politica( exceptiile sint asa putine , ca nu merita sa vb ) care se rotesc la putere , si rezultatele se vad , pe linga coruptie , o tara bogata cu cei mai saraci oameni din UE . avem o clasa politica , parlament , guvern , toate subordonate unor servicii , sub care inca o data , vedem unde sintem , la coada, cozilor . de ce nu a iesit vreodata in parlament cineva din sri sa spuna , domle , am informat si rasinformat despre derapaje periculoase si nu s-a intamplat nimic . sa nu se mai ascunda sub pretextul secretului de stat , ca nu mai tine . jaful nu trebuie tinut la secret ! de ce ? atunci eu nu pot crede ca sint pe o mana ? sau ca , ce a spus un fost sef de centrala cia , ca serviciile secrete sint acaparate de soros ?

    domnule srs

    daca ar fi dam crezare intocmai continutului acestui articol tr sa recunosc ca nu am inteles mai nimic 

    daca la nivelul spionajului militar al Roamanieie vorbim de o spaga sub forma de graca, cred ca avem o mare problema in sensul in care mai mult fabulam decat afisam! 

    faptele cu greu pot fi incadrate in zona grav si mai fegraba avem expusa o gainarie de doi lei si o ciunga! 

    bine, veti spune:un ou sau un bou tot furt se cheama ! 

    adecarat, sa pastram insa proprtiile!

    faptele sunt grave dar consistenta lor pare a fi hilara! 

    1. Deci "termopanele" lui Nastase sau faptul ca Dragnea a chemat lumea la vot din punctul tau de vedere erau fapte de condamnare cu executare:-)

      ... nu este vorba despre geaca ... ci despre calitatea informatiei ...

      Totusi SRS se pricepe la spionaj , are tangenta cu treburile securitatii , nu-i asa? si el a mancat o paine buna( era sa zic rahat) pe acolo.Noroc ca-l gazduieste Bursa

    Damatale (SRS) de unde stii ? Tot sursele alea de acum 40 de ani sau alea de acum 30 de ani sau mai nou nepotii alora ? Era bine sub pulpana lu' Patriciu, ehee mosule, ce vremuri, respect si banii curgeau ! Pai ai si matale o varsta, sa vina astia tinerisi sa - ti spuna : ia ba creonul si scrie. Nu te apuca sila de toate si de tine ? Ai facut destui bani, inchide pravalia nene si du - te !

    1. da pe tine ce te freaca grija de unde stie ? e importanta sursa sau adevarul ? de tine nu te apuca sila sa te auzi vorbind ca unul scapat de la Balaceanca ?

    amuzant ca un fost puscarias vorbeste indignat in numele natiunii :-))

    1. ... amintiti-va despre mandela ... si studiati efectul mandela ...

      e clar, SRS e luptator pentru libertate, un veritabil Mandela :-)))))))

      e important cine spune sau ce spune ? ai citit ce a spus ? ce argumente ai sa-l contrazici ? nici unul ? pai daca esti prost , cum sa ai ? mars , postac gretos !

    Asta cu o canadiana de firma pe post de mita nu prinde nici macar la gradinita, daramite la un public mai avizat. Sau poate cineva doreste sa devieze atentia de la ceva, dar o face absolut tampit.

    Cam mult ”fum” pentru niste ”invenții”...

    1. care-i inventia , sint date publice , sau tu te uiti doar la digi tv ? si la postaci prostia si minciuna are limite !

      Luptatorii pentru adevar de acum un an doi, s-au transformat in aparatori vasnici ai infractorilor,ii citim aici la opinii.Ce s-ar fi intamplat daca scandalul izbucnea acum 2-3 anii? Se mai putea circula prin piata victoriei? ceausescu ,marele revolutionar ar mai fi tacut mac?Vasnici Rezist ar mai contesta adevarul iesit la iveala?trepterle parghetelor ar mai i fost libere? Rusine de trei ori rusine spunea nea Iancu.

    SRS-ule treci si joaca table cu chireac in cismigiu, dupa ce pui mana pe matura si cureti parcul !

    Dupa aia, du-te in Piata Chibrit si mergi apoi la gherla la SOV cu pachete de chibrituri, nu mai veni la beci cu brichete stricate, MASCARICIULE ce bati campii de pomana ! :))) 

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

24 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2167
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5700
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7803
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.8628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Topul firmelor din Bucuresti 2021
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro