Un viceguvernator al Băncii Ungariei va conduce Bursa de la Budapesta

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 27 noiembrie 2015

Marton Nagy, unul dintre viceguvernatorii Băncii Naţionale a Ungariei (MNB), va fi ales preşedintele Bursei din Budapesta, după ce banca centrală a preluat o participaţie majoritară la operatorul bursier. Nagy va continua să deţină şi funcţia din MNB.

Totodată, directorul departamentului pentru supravegherea pieţei de capital din cadrul băncii centrale, Richard Vegh, va deveni director general al Bursei.

La finele săptămânii trecute, banca centrală a Ungariei a semnat, după trei luni de negocieri, un acord pentru achiziţia unei participaţii majoritare la Bursa de Valori de la Budapesta (BSE), de la câteva companii austriece. MNB a preluat 50,46% din BSE de la CEE Stock Exchange Group (CESEG AG), respectiv 18,34% de la Austrian Österreichische Kontrollbank AG, astfel încât deţinerea sa a ajuns la 75,75%, de la 6,9%. Preţul tranzacţiei a fost de peste 13 miliarde de forinţi în total.

După obţinerea acordului autorităţii de reglementare din domeniul concurenţei pentru preluarea operatorului bursier de către banca centrală, care ar urma să aibă loc până în 18 decembrie, va fi convocată adunarea generală a acţionarilor pentru alegerea noii conduceri a Bursei.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb