Ungaria a transmis planul de redresare şi rezilienţă Comisiei Europene

G.B
Internaţional / 12 mai 2021

Ungaria a transmis planul de redresare şi rezilienţă Comisiei Europene

Ungaria a transmis Comisiei Europene planul său naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) pentru suma de 7,2 miliarde de euro, a anunţat astăzi executivul comunitar, precizând că până în prezent 15 din cele 27 de state membre ale UE au trimis aceste planuri, relatează AFP, citată de Agerpres.

Suma de 7,2 miliarde de euro corespunde numai granturilor ce revin Ungariei din fondul european de redresare 'NextGenerationEU' în valoare de 750 de miliarde de euro, guvernul ungar renunţând la creditele pe care le-ar putea accesa din acest fond pentru a nu se îndatora.

Guvernul ungar intenţionează să folosească o treime din aceşti bani pentru a moderniza sistemul sanitar, diferenţa urmând să fie direcţionată către transporturi şi învăţământul superior.

Dar ''dezvoltarea învăţământului universitar se va face în principal cu fonduri care nu sunt europene'' pentru a nu alimenta disputa pe acest subiect cu Comisia Europeană, a declarat luna trecută şeful de cabinet al lui Viktor Orban, Gergely Gulyas, referindu-se la o reformă din acest sector contestată de Bruxelles.

Comisia Europeană are două luni pentru a aviza planurile naţionale, una dintre condiţiile esenţiale pentru aprobarea lor fiind ca din sumele prevăzute statele membre să aloce cel puţin 37% tranziţiei ecologice şi 20% sectorului digital.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Banuim ca a fost aceptat din prima nu ca la noi

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb