Ministerului ucrainean al Apărării şi ai conducerii armatei din Ucraina, după moartea unui etnic maghiar din Transcarpatia în timpul unei acţiuni de mobilizare forţată, transmite agenţia MTI, care afirmă cele ce urmează.
Potrivit ministrului ungar de externe, Peter Szijjarto, Jozsef Sebestyen a fost ucis în bătaie de ofiţeri recrutori, iar cazul a stârnit indignare în rândul comunităţii maghiare şi în întreg Bazinul Carpatic. Szijjarto a invocat şi un raport recent al Consiliului Europei, care susţine că persoanele care se sustrag mobilizării în Ucraina sunt uneori „bătute şi torturate”, acuzând liderii europeni că ignoră aceste abuzuri.
Premierul Viktor Orban a reiterat solicitarea, afirmând că vinovaţii trebuie incluşi pe lista de sancţiuni a UE pentru încălcarea drepturilor omului. El a subliniat că „a sosit momentul ca Bruxelles-ul să apere poporul ungar şi ungurii din Transcarpatia, nu autorităţile ucrainene”.
Incidentul amplifică tensiunile deja existente dintre Kiev şi Budapesta, în special pe tema tratamentului aplicat minorităţii maghiare din vestul Ucrainei şi a refuzului premierului Orban de a sprijini Ucraina în războiul cu Rusia. Guvernul ungar afirmă că mai mulţi etnici maghiari înrolaţi în armata ucraineană au murit pe front, conform sursei citate.
În timp ce Rusia susţine că are suficiente efective prin contracte voluntare, Ucraina se confruntă cu dificultăţi în procesul de mobilizare, recurgând la măsuri tot mai dure care au stârnit nemulţumire şi critici interne şi externe. În paralel, guvernul ungar reaminteşte episodul din 2022, când Moscova a predat Budapestei 11 prizonieri ucraineni de etnie maghiară, gest care a iritat Kievul.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.07.2025, 19:53)
Sebestyen Jozsef,cetatean de etnie maghiara din Ucraina, 45 de ani,
a fost omorat in bataie de oamenii lui Zelenski,
care incercau prin forta si violenta recrutarea lui,
totul inregistrat si se poate vedea pe internet.
Michael O’Flaherty,Comisarul drepturilor omului,al Consiliului
European,exprima ingrijorarea fata de ce se intampla in Ucraina,
privind inrolarile fortate si comportamentul abuziv al Kiev-ului.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.07.2025, 01:28)
Nu minți!Comisarul european isi exprima ingrijorarea asupra faptului ca persoanele care" SE SUSTRAG MOBILIZARII sunt UNEORI batute si torturate". Dar sustragerea de la mobilizare e INFRACTIUNE!,asta trebuie sa se stie iar cine se sustrage de la mobilizare poate fi considerat dezertor.Deci nu e vorba de "mobilizare fortata" adica de ceva ilegal si abuziv si nedrept comis de "oamenii lui Zelenski "cum se incearca a se induce in opinia publica ci despre o infractiune comisa de un cetățean ucrainian care se sustragea de la la mobilizare legala.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.07.2025, 01:47)
"UNEORI batute si torturate"
nu mai vorbii prostii si ca nu este demn de un crestin ortodox,
de drepturile omului,sa nici nu amintim,
parca esti un bolsevic stalinist agresiv.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.07.2025, 08:36)
N-si inteles nimic!(poate daca scriam in ungureste intelegeai mai bine,dar nu stiu deloc ungureste)Eu atrageam atenția ca nu se face "mobilizare fortata" in Ucraina asa cum fals susțin autoritatile maghiare ci conform legii.Cei ce se sustrag sunt infractori si trebuie pedepsiti ,conform legii.Asta nu înseamnă ca trebuie omorati in bataie!Nici vorba!Vinovatii pt acea bataie trebuie pedepsiti conform legii!La fel ,toti dezertorii !
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.07.2025, 08:59)
De ce nu pățesc nimic cetățenii ucrainieni care au fugit în România și stau pe banii noștri . Pentru ei nu este mobilizare generala ?
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.07.2025, 09:43)
Adica sa-i batem noi? Si, nu stau pe banii tai ci pe ai UE. Si nici nu prea raman pe-aici - fug catre vest.
2. Aceeași mizerii
(mesaj trimis de Neamțul55 în data de 17.07.2025, 07:06)
Recrutarea se desfășoară extrem de violent și cu nerespectarea drepturilor omului și în Rusia și în Ucraina,acum în Ucraina va fi și mai rău,nu prea mai au bărbați civili în țară ,oare de ce nu aduc înapoi sutele de mii de bărbați fugiți în Germania,sau sutele de mii din Franța?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.07.2025, 09:44)
Cate sute de mii?
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.07.2025, 10:44)
Cand va face asa ceva Romania pentru violentele impotriva preotilor romani?