Ungaria - din nou elevul premiant

Cînd a atins cariera lui Victor Orban etajele din vîrful piramidei puterii? Încă din 1990, cînd vectorul politic născut în laboratoarele care au pregătit ”era post-comunistă” în fostele state ale lagărului sovietic a trecut pragul reprezentării parlamentare: 22 de locuri din totalul celor 386 disponibile; circa 300.000 de voturi din cele circa 5 plus 3 milioane exprimate în turul unu şi doi. Undeva aproape de 6,5% din total. Cu greu putea cineva întrezări, atunci, viitorul plin de succes al unui partid care va deţine cinci mandate de guvernare. Două zeci de ani la putere din următoarele trei decenii de istorie a Ungariei şi Europei. În tot acest timp, Victor Orban a fost în capul listei. Şi al bucatelor, desigur. Puţini oameni politici se pot lăuda cu un asemenea palmares! Mai ales că, în acest răstimp, partidul pe care l-a condus a urmat un drum sinuos. A pierdut alegerile o dată şi a stat ”pe bară” vreo opt ani. Şi-a schimbat radical coordonatele identitar-ideologice, de vreo două ori. Din partid ”al tinerilor liberali” (vă sună cunoscut?) a devenit un fel de ”social-creştin-democrat”, pentru ca la ultima metamorfoză să capete eticheta, înfăţişarea şi structura unui partid populist-autoritarist radical, de dreapta. După modelul implantat cu succes în Italia, Franţa, Germania şi, desigur, Statele Unite ale Americii în era Trump. În această gară l-au găsit alegerile pierdute din duminica trecută. Acum, se naşte întrebarea: este acesta sfîrşitul drumului pentru Orban sau este doar o altă staţie de aşteptare? Există în continuare un viitor pentru FIDEZ, fără Orban? Există un viitor politic pentru Orban, fără FIDEZ? Mai există un viitor pentru cei doi actori politici, împreună? Prima reacţie a lui Orban a fost să acrediteze ideea că acest viitor există, că tot el va fi cel care va organiza următoarele victorii politice şi electorale ale FIDEZ. Divorţul Orban-FIDEZ nu pare să fie nici măcar o variantă de lucru.

În urma rezultatelor electorale de la Budapesta, Europa, cea cu sediul, inima şi interesele la Bruxelles a răsuflat uşurată, în timp ce Rusia şi America lui Trump au luat în plin croşeul în bărbie, ceea ce l-a obligat pe arbitrul de ring să oprescă temporar lupta şi să îl numere pe ”încasator”. Ca să îşi reia respiraţia, să îşi revină din şoc, măcar! Ridicolul administraţiei Trump, cea care l-a trimis pe J.D. Vance la Budapesta în săptămîna de dinaintea alegerilor, ca să îl susţină pe Orban, nu este întrecut decît de neghiobia ”calculului politic” din care s-a născut această idee. ”Marii strategi politici” ai Administraţiei Trump ce s-or fi gîndit? Dacă îl văd ungurii pe mălăul nostru în carne şi oase, dacă îl aud tunînd furios de la tribună imprecaţiile obişnuite la adresa inamicului de moarte, Uniunea Europeană, o să fie convinşi că doar sub aripa ocrotitoare a americano-trumpismului pot avea un viitor în lume. Şi îl vor vota cu două mîini, din nou, pe Orban! Despre cît de inept a fost discursul lui J.D în încercarea de a-l salva pe Orban nu vă mai povestesc, că pierdem vremea. Acesta e J.D., acesta este nivelul de competenţă cu care se exprimă azi politica americană, la cel mai înalt nivel, cel al Administraţiei Trump!! Celălalt ”încasator”, cel de la Moscova, a început imediat să bocească public, să verse lacrimi de crocodil pentru nedreptatea făcută ungurilor de ”leprele” şi ”viperele” de la Bruxelles, care şi-au vîrît coada în alegerile din Ungaria, care au întinat, astfel, înaltele idealuri ale ”dictaturii iliberale” aflată în plină dezvoltare sub oblăduirea lui Orban. Victor Orban, desigur! Putin încă nu a ameninţat noua putere de la Budapesta că va opri gazul şi contractele semnate cu Orban, nu de alta dar se aşteaptă ca acele contracte să rămînă în funcţiune! Fără ele Ungaria tremură nu doar iarna, ci şi în plină vară. Şi, dacă nu de frig, atunci sigur de frică! Iar, pe urmă, oricare ar fi culoarea politică dominantă în Parlamentul de la Budapesta, relaţia istorică a Ungariei cu Rusia produce mereu soluţii pentru regăsirea şi reinventarea parteneriatului fundamentat de Lenin şi de dorinţa lui arzătoare de a vedea ”revoluţia bolşevică” exportată în lume. Oriunde, cît de puţin. După ciudatul şi rapid trecătorul episod bavarez (1918-1919!), Ungaria a fost primul ţurţudan în care Lenin a crezut că a înfipt solid drapelul roşu cu seceră şi ciocan. De atunci şi pînă azi, desigur, şi pînă mîine şi răspoimîine, firele istorice care leagă interesele Moscovei de cele ale Budapestei nici n-au putrezit, nici nu s-au subţiat cine ştie ce!

Ungaria a revenit în Europa! Europa, cea cu sediul la Bruxelles, rîde şi plînge în acelaşi timp, scuturată de convulsiile nemăsuratei bucurii de a strînge din nou la piept ”fiul rătăcitor”, întors acasă! Nici elitele locale, aflate în competiţie cu Bruxellesul, nu au fost mai reţinute în bucuria cu care au salutat înfrîngerea lui Orban. Germania şi Franţa, mai ales! Dar la Bucureşti? Ce efecte ar putea avea schimbarea de regim politic de la Budapesta, pentru dinamica scenei politice autohtone? Desigur, e greu să spui din prima zi de existenţă a unei noi formule politice care vor fi consecinţele pe termen lung pentru alţii! Noua putere de la Budapesta are o agendă grea şi încărcată. De la modificarea Constituţiei, pînă la demontarea completă a sistemului de guvernare şi de putere construit cu migală de Orban timp de trei mandate, pînă la conturarea altei arhitecturi instituţionale de guvernare şi de drept. În ciuda entuziasmului din primele ore ale victoriei electorale, noua putere nu are nici pe departe succesul asigurat pentru acest program. Demolarea regimului ”orbanian” va întîmpina rezistenţă şi nu se va putea face atît de rapid pe cît speră şi ar vrea unii. Vremurile şi problemele de pe agenda noii guvernări de la Budapesta stau pe un pat gros de incertitudini, indeterminări şi situaţii de criză, astfel încît este greu de întrevăzut, de acum, traseul susţinerii politice de care se va bucura actuala putere în următorii patru ani. Toate bunele intenţii şi planurile avîntate de azi pot deveni, dacă nu mîine, atunci poimîine doar un maldăr de hîrtii, fără nici o legătură cu realitatea.

În orice caz, pentru România, revenirea Ungariei în rolul ”Şcolarului silitor premiant” şi premiat peste măsură, va aduce o relativă adumbrire a discursului nostru politic la Bruxelles. Mă rog, dacă am avea un discurs şi dacă ne-ar asculta cineva vreodată! Reintrăm, din nou, în formula ”contrastului”: la ei Bine, la noi Rău! La ei reinvie democraţia, la noi abia se mai tîrăşte. La ei reforme, la noi drumul mai degrabă către un regim autoritar, iliberal, erodat masiv de incompetenţă, incongruenţă, ineficienţă, risipă, corupţie etc. Ei premianţii, noi repetenţii! Ei cu Europa, noi cu Trump! Vorbă să fie, că ăluia nu-i pasă de România nici cît îi pasă de pasta de dinţi din baia de la Mar-a-Lago. Şi, poate i-ar păsa, dacă ar afla vreodată măcar că existăm, că ocupăm un loc anume pe hartă. Omul de la Casa Albă, însă, habar nu are şi nici nu există ceva care l-ar putea face să se intereseze de un asemenea subiect exotic. Doar ”iluzioniştii” politicii de la Bucureşti se străduie penibil, din răsputeri, şi vor să ne facă a crede că Trump şi trumpismul reprezintă unicul şi adevăratul scut pentru ”viitorul de aur” al Patriei!