Uniunea Europeană ar trebui să înceteze să mai adopte sancţiuni împotriva Rusiei pentru invadarea Ucrainei şi, în schimb, să facă eforturi pentru o încetare a focului şi începerea negocierilor, a declarat ieri consilierul politic al premierului ungar Viktor Orban, transmite astăzi Reuters, conform Agerpres.
În marja summitului liderilor UE de la Bruxelles, Balazs Orban (fără legături de rudenie cu premierul) a susţinut că adoptarea de noi sancţiuni de către UE nu va face decât să afecteze şi mai mult blocul comunitar, în timp ce Rusia va supravieţui.
"La finalul zilei, Europa va fi de partea învinsă a acestui război din cauza problemelor economice. Recomandarea noastră ar fi să oprim procesul de sancţionare", a declarat Balazs Orban într-un interviu acordat Reuters.
Ungaria este una dintre cele mai pro-ruse ţări din UE, foarte dependentă de gazul şi petrolul ruseşti. De asemenea, Rusia construieşte un reactor nuclear în Ungaria. Budapesta s-a opus recentului pachet de sancţiuni europene împotriva Moscovei care includea interzicerea importurilor de petrol şi a reuşit să îşi negocieze exceptarea.
"În prezent, ceea ce experimentăm este că, cu cât acceptăm mai multe sancţiuni, cu atât ne aflăm într-o stare mai proastă. Iar ruşii? Da, îi doare şi pe ei, dar supravieţuiesc. Şi, ceea ce este şi mai grav, continuă în Ucraina", a spus Balazs Orban.
De la începutul invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie, Uniunea Europeană a adoptat şase pachete de sancţiuni la adresa Rusiei. Deşi unii se îndoiesc de eficacitatea acestora, alţii susţin că sancţiunile funcţionează, dar va dura până când impactul lor deplin asupra economiei Rusiei va fi vizibil.
Consilierul premierului ungar consideră însă că UE ar trebui să îşi schimbe tactica."Am ajuns într-un punct în care ne dăm seama că am urmat strategia timp de patru luni, avem nişte realizări, dar dacă vom continua la fel, conform unei gândiri rezonabile, va sfârşi prost pentru Europa. Deci trebuie să ne gândim la ceva. Negocieri, încetare a focului, pace. Diplomaţie. Aceasta este soluţia noastră", a spus Balazs Orban.
1. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 24.06.2022, 07:36)
...
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.06.2022, 08:26)
tu esti, Cristian? neomarxistul antifascist coada de topor a barbarilor?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.06.2022, 10:12)
Ai uitat sa spui ca este si foarte prost dintotdeauna si mai nou, mahalagiu si vulgar. Zdreanta luptatoare pentru libertatea oamenilor liberi.
2. Se
(mesaj trimis de sabin în data de 24.06.2022, 07:36)
sufoca ungurul ca nu va mai avea gaz rusesc?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.06.2022, 07:40)
Ungurul are gaz rusesc ,în schimb restul o sa cumpere de la unguri cu preț dublu
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.06.2022, 08:03)
Ungurul e coada de topor a russilor, pentru gazul ala rusesc ieftinut prezinta ideile prietenilor russi ca si cand ar veni din partea unui membru al UE.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.06.2022, 08:38)
Ungurul face ce este mai bine pentru poporul sau,nu il sacrifica ca pe mielul de Paste!
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.06.2022, 09:42)
Ungurul face ce este mai bine mai ales pentru cei care conduc poporul, nu se sacrifica ei din posturile de conducere in care vor sa stea pe viata ca mielul de Paste!
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.06.2022, 10:27)
De parca ai nostri se sacrifica!Fac ce este mai bine pentru ei si in rest ii doare la basca.Nu exista in Europa conducatori mai nepasatori cu poporul lor precum politicienii romani.Toti o apa si-un pamant!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.06.2022, 08:52)
Ungurul are perfecta dreptate, sanctiunile impotriva rusilor ne afecteaza pe noi pe europeni iar rusii supravietuiesc prin metode alternative.. Russia are gasit surse de finantare prin vanzare de gaze si petrol de peste alte piete... Razboiul in Ukraina continua in defavoarea ukrainenilor.. E limpede ca tactica SUA si UE nu are rezultate in ceea ce priveste Russia dar are efecte negative economice si sociale in ceea ce priveste poporul din Europa... UE a gresit, liderii Europei au gresit in luarea deciziilor din prostie sau incompetenta ne trimit in frig si foamete...
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.06.2022, 09:04)
micul pudel hun tavalindu-se lasciv pe la picioarele ursului rusesc... hazliu .... nu de alta dar stim ce fac pudelii huni cand prind un picior :) ... ma rog... laba de urs voiam sa zic :)))