Numărul verificat al copiilor ucişi sau răniţi în Ucraina între 1 martie şi 31 mai 2025 a crescut cu peste 200% faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor Misiunii ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina şi transmise într-un comunicat redacţiei.
Astfel, potrivit sursei citate:
„222 de copii au fost ucişi sau răniţi între 1 martie şi 31 mai 2025, comparativ cu 73 între 1 decembrie 2024 şi 28 februarie 2025. Utilizarea continuă a armelor explozive în zone populate a fost deosebit de letală şi distructivă.
Numai în luna aprilie a acestui an, 97 de copii au fost ucişi sau mutilaţi, cel mai mare număr lunar de victime în rândul copiilor verificat de ONU din iunie 2022”.
„Războiul nu le oferă niciun răgaz copiilor din Ucraina”, a declarat Regina De Dominicis, directoarea regională a UNICEF pentru Europa şi Asia Centrală. „Situaţia copiilor se află într-un moment critic, deoarece atacurile intense continuă nu numai să distrugă vieţi, ci şi să perturbe fiecare aspect al copilăriei.”
Sursa citată precizează:
„Distrugerea şi deteriorarea unităţilor sanitare, a infrastructurii educaţionale, a reţelelor de apă şi electricitate şi a locurilor sigure de joacă au un impact asupra copiilor astăzi şi în viitor. În acelaşi timp, ostilităţile intense din zonele din nord-estul şi estul ţării continuă să provoace valuri de strămutări interne şi nevoi umanitare crescute, inclusiv asistenţă financiară, provizii esenţiale, precum şi sprijin pentru sănătatea mintală, psihosocială şi protecţia copiilor în general.
Există, de asemenea, noi ameninţări pentru copii, pe măsură ce războiul modern combină riscurile online cu impactul offline letal. Folosirea copiilor, prin influenţa online, pentru desfăşurarea de activităţi în Ucraina, cum ar fi atacuri asupra obiectivelor militare, sabotaj sau colectarea de informaţii, este deosebit de îngrijorătoare şi pune în pericol siguranţa şi bunăstarea lor.
Conform raportului Misiunii ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina, cel puţin doi băieţi au murit şi unul a fost rănit în timpul unor astfel de acte. În plus, 91 de băieţi şi 12 fete au fost reţinuţi, iar 42 de copii au fost condamnaţi pentru implicarea lor în conflict, ceea ce a dus la încarcerarea a cel puţin şapte copii, potrivit datelor furnizate de autorităţile ucrainene”.
Aceeaţi sursă comcluzionează: „Exploatarea copiilor de către orice parte implicată în conflict trebuie să înceteze, iar autorităţile sunt îndemnate să trateze copiii ca victime şi să ia măsuri rapide pentru a-i sprijini şi proteja, inclusiv prin asigurarea accesului la servicii judiciare adaptate copiilor”.
Opinia Cititorului