Revista BURSA Construcţiilor

UniCredit Leasing anunţă al cincilea său sezon în motorsportul românesc, cu o echipă extinsă

Comunicate de presă / 16 aprilie

UniCredit Leasing anunţă al cincilea său sezon în motorsportul românesc, cu o echipă extinsă

UniCredit Leasing continuă investiţiile în motorsportul românesc şi a inaugurat al cincilea sezon pentru proiectul UniCredit Leasing Motorsport Team. Compania a anunţat extinderea echipei sale de motorsport cu sosirea Cristianei Oprea, care va concura pentru UniCredit Leasing Motorsport Team pe un Peugeot 208 R2 în Trofeul Balcanic FIA ERT şi în Campionatul Naţional de Raliuri, dar şi la câteva etape de Viteză în Coastă şi Super Rally, conform unui comunicat remis redacţiei.

"UniCredit Leasing îşi menţine angajamentul faţă de motorsportul românesc, iar pentru sezonul 2021 suntem bucuroşi să anunţăm extinderea echipei noastre prin cooptarea Cristianei Oprea, o veritabilă deschizătoare de drumuri pentru motorsportul feminin din România. Suntem mai mult decât onoraţi să avem aproape oameni cu ale căror valori rezonăm, şi pe care am reuşit să îi reunim într-o formulă atât de complexă, începând cu Adi Teslovan care ni s-a alăturat în 2017 şi este astăzi cel mai vechi pilot al echipei, Mihai Leu, campionul echipei la Super Rally, şi Alexandra Teslovan, care ni s-a alăturat în 2020 şi care este dovada vie că pasiunea pentru motorsport poate fi transmisă tinerei generaţii.. Anul trecut fiecare dintre ei a obţinut rezultate importante în competiţiile interne, în ciuda dificultăţilor generate de context. Suntem convinşi că şi anul acesta piloţii noştri vor obţine rezultate foarte bune, oferindu-ne atât spectacol cât şi exemple de curaj şi determinare." a declarat Daniela Bodîrcă, CEO UniCredit Leasing.

Aflată la primul său sezon alături de UniCredit Leasing Motorsport Team, Cristiana Oprea a reuşit de-a lungul carierei premiere importante pentru motorsportul românesc. În 2018 a format, alături de copilotul Diana Haţegan, primul echipaj feminin românesc din ultimii 50 de ani care a participat la un raliu în afara ţării. În 2019, acelaşi duo devenea primul echipaj feminin care a reprezentat România peste graniţă în prestigiosul Campionat European de Raliuri FIA ERC.

"Implicarea UniCredit Leasing în povestea mea a fost pasul determinant pentru a putea începe un nou capitol în acest sezon: trecerea la o nouă maşină de concurs, mai performantă şi cu omologare internaţională, care îmi va permite să continui participările la etapele europene de raliu. Mă bucur să fac parte din echipă alături de piloţi care şi-au arătat susţinerea pentru conceptul Femei în Motorsport şi a căror activitate în motorsport m-a inspirat să îmi continui drumul spre performanţă. Eu şi copilotul meu, Cornel Şocariciu, suntem onoraţi de încrederea acordată şi suntem pregătiţi să muncim pentru a progresa de la o competiţie la alta," a declarat Cristiana Oprea, pilot UniCredit Leasing Motorsport Team.

Sezonul competiţional a fost deschis de Adrian Teslovan, care concurează alături de copilotul Cseh Vajk Imre pe un Mitsubishi Lancer Evolution X de grupa RC2N în Campionatul Naţional de Raliuri. Echipajul s-a clasat pe locul doi al clasei la care a concurat la Raliul Braşovului, prima etapă a CNR din acest an.

"Suntem onoraţi să anunţăm continuarea parteneriatului deja tradiţional cu UniCredit Leasing, liderul pieţei de leasing din România. Pornim din nou împreună într-un nou sezon plin de provocări, mai ales că urmează o perioadă în care trebuie să ne adaptăm la noua maşină. Suntem bucuroşi că facem parte dintr-o echipă de profesionişti adevăraţi cu performanţe notabile în domeniile în care activează, fapt ce ne obligă la rezultate pe măsură," a detaliat Adrian Teslovan, pilot UniCredit Leasing Motorsport Team.

Prima jumătate a lunii aprilie va aduce debutul în acest sezon şi pentru Mihai Leu, care concurează în 2021 pe un Ferrari 458 Challenge în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă şi Super Rally. Leu, unul dintre favoriţii competiţiei, are programată prima cursă în weekend-ul 17-18 aprilie, la Cheile Grădiştei.

"Mă bucur mult să pot continua alături de echipă şi UniCredit Leasing în acest an. Sunt entuziasmat să particip din nou la etape în marile oraşe din ţară în cadrul Campionatului Naţional de Super Rally, după ce 2020 nu a fost blând cu noi. Totodată aştept cu nerăbdare să urc pentru prima oară la volan în competiţie în luna aprilie, la Cheile Grădiştei. Sper ca 2021 să vină cu experienţe frumoase şi cu rezultatele bune pe care echipa noastră le merită," a detaliat Mihai Leu, pilot UniCredit Leasing Motorsport Team.

2021 se anunţă un sezon important şi pentru mezina echipei, Alexandra Teslovan. În vârstă de 14 ani, campioana naţională la Super Slalom din 2019 va reprezenta UniCredit Leasing Motorsport Team la etapele Rally Cross Sibiu, slalom paralel, pe o maşină Renault Twingo RS R1.

"Sunt extrem de bucuroasă că la doar 14 ani pot participa în două campionate susţinută de nişte parteneri puternici. Mai mult, să fac parte dintr-o echipă cu tatăl meu şi cu Mihai Leu sau Cristiana Oprea este incredibil. Îmi doresc să învăţ cât mai mult de la fiecare participare şi să fiu din ce în ce mai bună," a detaliat Alexandra Teslovan, pilot UniCredit Leasing Motorsport Team.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Electromagnetica
Allview
Boromir

Curs valutar BNR

14 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9253
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0683
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4990
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7191
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.7988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
carieraenergetica.ro
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro