Aproximativ 33% dintre români estimează că ar avea nevoie de peste cinci ani pentru a-şi reveni financiar în eventualitatea în care locuinţa lor ar suferi daune ce necesită reparaţii în valoare de 50.000 de lei, relevă o cercetare sociologică realizată de IRES la solicitarea Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), transmisă printr-un comunicat remis redacţiei.
Alţi 39% dintre participanţii la sondaj consideră că recuperarea financiară ar dura între unu şi cinci ani, ceea ce indică faptul că 72% dintre respondenţi au nevoie de cel puţin un an pentru a depăşi o astfel de pierdere materială. Rezultatele analizei subliniază vulnerabilitatea bugetelor de familie în faţa unor cheltuieli neprevăzute majore şi relevanţa constituirii unor soluţii de protecţie din timp.
Nivelul de 50.000 de lei reţinut în scenariul de cercetare corespunde despăgubirii medii achitate în cursul anului trecut de asigurătorii membri UNSAR pentru daunele provocate de incendii la locuinţele asigurate. Dincolo de reparaţiile imediate, refacerea imobilului şi înlocuirea bunurilor distruse pot epuiza economiile unei gospodării, pot impune contractarea de împrumuturi şi pot amâna investiţii planificate, consecinţele financiare prelungindu-se pe termen lung.
„Un incident care durează câteva momente poate influenţa bugetul unei familii timp de ani întregi. Faptul că unul din trei români estimează o recuperare de peste cinci ani pentru o daună de 50.000 lei arată cât de importantă este protecţia financiară a locuinţei. O asigurare facultativă adaptată nevoilor proprietarului poate oferi resurse pentru refacere şi poate reduce presiunea asupra economiilor şi a veniturilor viitoare”, a declarat Alexandru Ciuncan, Preşedinte şi Director General al UNSAR, citat în comunicat.
La rândul său, Alina Bărbulescu, Coordonator Secţiuni Asigurări Generale în cadrul organizaţiei, a menţionat: „Refacerea locuinţei după un dezastru poate însemna ani de efort financiar. Asigurarea facultativă oferă sprijin concret: pentru aproximativ 110 locuinţe asigurate se plătesc zilnic despăgubiri. Protecţia începe însă înainte de producerea pagubei, prin prevenţie şi o asigurare potrivită”.
Poliţele facultative de locuinţă completează acoperirea de bază oferită de asigurarea obligatorie PAD şi pot despăgubi, conform clauzelor contractuale, prejudiciile aduse clădirilor şi bunurilor de incendii, explozii, furtuni, dezastre naturale sau avarii ale reţelelor interioare de apă. Încheierea din timp a contractelor şi calibrarea corectă a sumelor asigurate în raport cu valoarea reală a proprietăţilor sunt esenţiale pentru păstrarea echilibrului financiar al asiguraţilor.



























































Opinia Cititorului