Ursache se va afla joi la Celrom pentru a găsi modalităţi de scoatere a societăţii din impas

F. A.
Companii #Bunuri Industriale / 25 mai 2009

Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, Mircea Ursache, va merge joi la societatea Celrom Drobeta Turnu Severin pentru a stabili modalităţile de scoatere a societăţii din impasul în care se află în prezent, au declarat pentru Agerpres surse din AVAS.

Una dintre soluţiile avute în vedere este lichidarea voluntară, ce va permite societăţii să vândă unele dintre active şi să plătească salariile angajaţilor, Celrom putând astfel să-şi continue activitatea, care în prezent este întreruptă.

Mircea Ursache s-a întâlnit azi cu reprezentanţii sindicatelor de la Celrom Drobeta Turnu Severin, care au protestat în faţa sediului AVAS, din cauza situaţiei dificile în care se află societatea.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb