USB VREA CA PRIMARII SĂ FIE ALEŞI ÎN DOUĂ TURURINicuşor Dan cere Guvernului să modifice legea alegerilor locale

P.B.
Ziarul BURSA #Politică / 21 ianuarie 2016

Uniunea Salvati Bucureştiul solicită premierului Dacian Cioloş să revină asupra refuzului de a modifica legea alegerilor locale pentru reintroducerea alegerii în două tururi a primarilor, potrivit preşedintelui Nicuşor Dan, care apreciază că Executivul are "responsabilitatea pentru organizarea de alegeri corecte şi care să garanteze şanse egale pentru toţi competitorii".

Nicuşor Dan şi-a anunţat candidatura la alegerile din acest an pentru Primăria Capitalei, după ce candidase pentru fotoliul de primar şi în anul 2012.

"Chiar dacă Legea alegerilor locale a fost votată de Parlament, în condiţiile în care aceasta este vădit nedemocratică şi este contestată de practic toate vocile societăţii civile, Guvernul are obligaţia să lanseze o dezbatere publică prin Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic şi, în condiţiile în care societatea se pronunţă pentru modificarea legii, să o facă prin ordonanţă de urgenţă", a spus Nicuşor Dan, subliniind: "Guvernul Cioloş pare că nu înţelege că are o responsabilitate faţă de societate, nu este doar o anexă a Parlamentului care l-a numit. Guvernul Cioloş a fost numit în urma unei puternice revolte a societăţii faţă de clasa politică în ansamblul ei, pentru a guverna în mod rezonabil şi a organiza în mod democratic alegerile. Dacă în chestiunea esenţială a alegerii primarilor, de care depinde viaţa cetăţenilor în următorii patru ani, Guvernul Cioloş se derobează de responsabilitate, nu înţeleg rostul acestei guvernări şi nu înţeleg rostul Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic".

Preşedintele USB consideră că alegerea primarilor într-un singur tur are mai multe aspecte nedemocratice, dovedite la alegerile locale din 2012, întrucât, în opinia sa, legea actuală permite alegerea primarilor cu mai puţin de 50% din voturi, aceştia nereprezentând o majoritate şi nefiind reprezentativi pentru colectivitate; favorizează primarii în funcţie, majoritatea acestora fiind realeşi aşa cum s-a văzut la scrutinul din 2012;

anulează dezbaterea electorală, primarii în funcţie nedorind să participe la dezbateri pentru a nu aduce notorietate contracandidaţilor;

forţeaza votul util şi nu dă posibilitatea cetăţenilor să se exprime în primul tur pentru candidaţii cu care rezonează.

"Democraţia funcţionează prin majorităţi. A permite alegerea unui primar care nu este votat de o majoritate nu este democratic", a subliniat Nicuşor Dan.

De asemenea, Partidul Naţional Liberal a propus premierului să aprobe o ordonanţă de urgenţă a prevederii privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Însă, premierul Dacian Cioloş a spus că nu este democratic ca o lege adoptată de Parlament să fie modificată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă.

Totodată, organizaţiile non-guvernamentale s-au arătat nemulţumite că Avocatul Poporului nu a sesizat Curtea Constituţională pe tema alegerilor locale şi au ameninţat că vor da în judecată instituţia.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nicusor puisor, vrei sa sperii guvernul? fi cuminte, i-ati jucariile si stai in camaruta ta. 

    Nicusor avea o toba, bum, bum, bum, 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0120
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7274
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.4903

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro