USR a depus 270 de amendamente la proiectul de buget pe 2018 şi vrea mai puţini bani la "Programul Naţional de Dezvoltare Locală" (PNDL) şi fonduri mai mari pentru infrastructură, sănătate şi educaţie,a declarat, astăzi, deputatul USR Claudiu Năsui, membru al Comisiei de buget, potrivit News.ro.
Acesta a declarat: "Constatăm o prelungire a politicilor economice din anul 2017. Constatăm un buget în care au fost înghesuite cât mai multe lucruri, au fost subevaluate cheltuieli şi au fost supraevaluate venituri. Avem un exemplu flagrant de supraevaluare de venituri la capitolul TVA, unde preconizarea este că vor creşte veniturile cu 16%, dintre care 4,9 miliarde datorită TVA split, lucru care este total neplauzibil, având în vedere că TVA split, chiar şi în forma lui cea mai aspră, cea mai dură, era preconizat să aducă 2 miliarde la buget. În rest, avem o creştere foarte mare a cheltuielilor cu asistenţa socială care, încă o dată, vor domina bugetul. Sunt cea mai mare cheltuială a bugetului general consolidat. Şi acolo, deşi este o sumă mare, care e în creştere, constatăm faptul că ea este subevaluată faţă de orice previziune realistă pe care o putem face. (...) Deficitul nu o să poată fi ţinut sub control decât dacă fie se taie din investiţii, lucru care s-a întâmplat în 2017 prin rectificările bugetare care au tăiat de la investiţii şi au adăugat la asistenţă socială şi la cheltuieli de personal şi mai avem o temere: că se va întâmpla iarăşi ce s-a întâmplat în 2017: creşteri de taxe şi impozite. (...) Daă mergem înainte cu acest buget, vom constata tăieri de investiţii la un moment dat şi poate chiar creşteri de taxe şi impozite, ceea ce ar fi dezastruos pentru economia României", a declarat Claudiu Năsui.
El a spus că USR a depus 270 de amendamente pentru proiectul de buget pe 2018 şi vrea ca PNDL să primească mai puţini bani. "Ne dorim mai puţini bani în PNDL, faimosul program numit pixul lui Dragnea, şi mai mulţi bani pentru investiţii concrete în infrastructură, sănătate şi educaţie (...) Propunem să se reducă fondurile din PNDL, pentru că ele sunt alocate discreţionar de către Guvern, de către Ministerul Dezvoltării Regionale, acest minister mamut, care are cele mai mari sume discreţionare. În schimb, avem amendamente care propun creşterea sumelor defalcate din ipozitul pe venit, tocmai pentru ca autorităţile locale să poată face investiţii sau să le poată direcţiona la nevoile comunităţii localei", a spus Năsui.
Întrebat dacă prin amendamentele depuse USR a prioritizat o anumită zonă din ţară, deputatul a răspuns negativ, afirmând că priorităţile lor sunt consolidarea şcolilor şi demararea proiectului autostrăzii Târgu-Mureş - Iaşi, conform News.ro.
De asemenea, deputatul a spus că, în ciuda faptului că Ministerul Transporturilor ar urma să primească mai mulţi bani anul viitor, aceştia nu au fost alocaţi bine şi posibil ca nici sumele alocate să nu fie cheltuite.
Acesta a adăugat: "Ei au alocat bani, în unele cazuri nu au alocat suficienţi, dar frica cea mai mare este că nici sumele alocate nu vor fi cheltuite, pentru că din moment ce avem cheltuielile structurale ale statului român - salariile, pensiile - alea vor bloca capacitatea Guvernului de a face investiţii dacă nu se realizează veniturile. Ori dacă ei au supraestimat veniturile şi au subestimat cheltuielile, primele care pleacă, bufferul, e din investiţii. Temerea principală e că o să taie din aceste investiţii sau, şi mai rău, să crească taxele şi impozitele încă o dată".