Peste 150 de persoane, majoritatea funcţionari ai Primăriei din Izmir - unul dintre bastioanele Partidului Republican al Poporului (CHP) - au fost vizate marţi de o amplă operaţiune a autorităţilor turce, fiind acuzate de corupţie, relatează AFP, de la care redăm cele ce urmează. Potrivit cotidianului Cumhuriyet şi postului NTV, au fost emise 157 de mandate de arestare, în ceea ce opoziţia denunţă drept o campanie cu motivaţie politică.
Printre cei arestaţi se numără fostul primar al municipiului Izmir, Tunç Soyer, mai mulţi funcţionari de rang înalt din administraţia locală, precum şi liderul provincial al CHP, Senol Aslanoglu. Vicepreşedintele CHP, Murat Bakan, a reacţionat dur pe platforma X, afirmând că este vorba de o „represalii orchestrate politic”, similare celor din cazul fostului primar al Istanbulului, Ekrem Imamoglu.
„Adresele celor vizaţi erau cunoscute. Dacă ar fi fost chemaţi la audieri, s-ar fi prezentat. Arestările în zori nu sunt o obligaţie legală, ci o alegere politică clară”, a subliniat Bakan.
Operaţiunea are loc într-un context sensibil, după ce în martie a fost lansată o anchetă de corupţie şi împotriva lui Imamoglu, un posibil rival al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan în alegerile prezidenţiale viitoare. Acesta se află în prezent încarcerat, iar cazul său a atras critici internaţionale privind erodarea democraţiei şi a statului de drept în Turcia, potrivit sursei citate.
Autorităţile nu au oferit detalii suplimentare despre natura acuzaţiilor din dosarul Izmir, însă CHP susţine că acestea privesc fapte deja investigate anterior şi că reţinerea în masă a oficialilor reprezintă o încercare de intimidare politică a opoziţiei. Izmirul, al treilea cel mai mare oraş din Turcia, este condus de mult timp de social-democraţi şi este considerat un centru al votului proeuropean şi secular.
Opinia Cititorului