VALERIU ZGONEA:"Sunt preşedintele Camerei până plenul va decide altfel"

S.A.
Ziarul BURSA #Politică /

Valeriu Zgonea

Valeriu Zgonea

Comisia de statut: "Zgonea poate fi revocat" 

Actualizare 17:19 Dragnea: "I-am rugat pe colegii mei să ajungă odată cu cererea de revocare a lui Zgonea în plen"

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a declarat astăzi că le-a solicitat colegilor săi ''să ajungă odată cu cererea de revocare a preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea, în plenul Parlamentului'', transmit surse din media.

"Demersurile sunt făcute, i-am rugat pe colegii mei să se aşeze totuşi temeinic şi gospodăreşte pe Regulament şi pe proceduri şi să ajungă odată cu cererea de revocare în plenul Parlamentului. Mi s-a promis că în foarte scurt timp ajunge acea cerere de revocare în plenul Parlamentului şi o să se închidă acest bal mascat. Le-am spus colegilor să se bazeze pe toate articolele din toată legislaţia în vigoare, în aşa fel încât să închidem acest circ. Cred că e nevoie de modificarea Regulamentului pentru a fi în siguranţă ... totuşi cu Zorro nu te joci. Aş vrea când se începe demersul să se finalizeze pentru că s-a discutat prea mult de subiectul acesta şi nu e cazul", a afirmat Dragnea, la Parlament.

Întrebat despre fotografia postată de Valeriu Zgonea pe pagina de Facebook, în care preşedintele Camerei apare cu masca lui Zorro, Dragnea a declarat că acesta "a fost tot timpul într-un bal mascat".

"Nu prea sunt multe de spus. (...) A fost Mihai Viteazul, acum a evoluat la Zorro. Se pare că trecând prin antilope (...) el a fost tot timpul într-un bal mascat şi nu am ştiut noi şi probabil că nici nu am ştiut mereu ce se ascunde în spatele măştii. (...) Nu aş vrea să comentez mai mult că s-ar putea ca mâine-poimâine să apară alt personaj", a adăugat liderul PSD.

(S.A.)

----------

Valeriu Zgonea a declarat astăzi că este preşedintele Camerei Deputaţilor până când plenul va decide altfel, în contextul în care comisia de statut a decis că acesta îşi pierde funcţia automat după ce a pierdut sprijinul politic al grupului care l-a propus în funcţie, transmit surse din presă.

Acesta a precizat că va respecta procedurile parlamentare legale şi nu se va opune acestora în ceea ce priveşte revocarea sa din funcţie.

"Am condus şedinţa Biroului permanent. În rest, am spus şi am repetat: procedurile legale eu întotdeauna le respect. Nu pot să mă opun unor proceduri care sunt regulamentare şi legale. Aşa cum scrie şi în Regulamentul Camerei, cum scrie în toate prevederile pe care noi le aplicăm în Parlament. În rest, toate chestiunile care sunt strict legate de această chestiune îi las pe cei care le dezvoltă să le explice, eu nu vreau să comentez. (...) Pentru mine contează ca această funcţie să fie preluată legal, adică regulamentar, de cineva care este membru al Camerei Deputaţilor. (...) Eu nu cer altceva decât să se respecte prevederile legale. (...) Ne batem de două-trei săptămâni pentru o funcţie. În loc să ne batem pentru o soluţie în sănătate, pentru o soluţie în educaţie. Eu nu mă bat pentru nicio funcţie. Eu sunt preşedintele Camerei. Până când plenul Camerei nu va lua o altă decizie, sunt preşedintele Camerei şi îmi fac treaba cu respect", a afirmat Zgonea.

Despre faptul că în Comisia de statut a Camerei s-a decis că articolul 32 alineat 3 din Statutul deputaţilor şi senatorilor i se aplică şi astfel a pierdut sprijinul politic, motiv pentru care nu mai are funcţia de preşedinte, iar BP doar trebuie să ia act de acest lucru, Zgonea a spus: "Când acel document va veni la Biroul permanent al Camerei, eu voi urmări procedurile legale pe care le are fiecare dintre noi".

"Să nu ne grăbim. Eu am înţeles şi graba aceasta, facem o şedinţă pe care o convocăm la o oră după ce... Nu mă supăr. Dumneavoastră aţi prezentat chestiunile care sunt importante. Eu vă spun ceea ce este important. Uitaţi-vă la anumite proiecte de legi şi la ceea ce face Comisia pentru statut zilele acestea când interpretează un text şi anulează, dezincriminează conflictul de interese până în 2013. Am atras atenţia că aceste lucruri nu sunt bune şi nu fac bine României. În rest, când documentele vor veni în Biroul permanent şi vor fi supuse plenului, veţi auzi punctul meu de vedere, cum l-aţi auzit întotdeauna. Au încercat cu articolul 26, le-am explicat că Regulamentul este în concordanţă cu toate deciziile Curţii Constituţionale. Regulamentul transferă tot ceea ce scrie în articolul 64, 69, care mai sunt... Din 2012 până astăzi, Regulamentul Camerei şi Statutul au fost modificate de vreo trei ori. Noi discutăm întotdeauna pe legea care se aplică astăzi", a precizat fostul social-democrat.

El a explicat că "Birourile permanente reunite nu au competenţă asupra plenului Camerei Deputaţilor", întrebat dacă acest for ar trebui să ia act de decizia Comisiei de statut.

Valeriu Zgonea a menţionat că încă din 27 aprilie s-a gândit la o demisie din funcţie, întrebat dacă ia în calcul o astfel de variantă.

Comisia parlamentară privind statutul deputaţilor şi senatorilor a decis astăzi, cu cinci voturi pentru şi unul împotrivă, că Valeriu Zgonea îşi pierde funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor automat după ce a pierdut sprijinul politic al grupului care l-a propus în funcţie.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Se vede clar...cum scoti "capul" cum vin MAFIOTI si ti-l taie..

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
daccaworking.ro
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS