Crypto

VASLUI:Viceprimarii de la USR şi PNL suspendaţi din funcţie la cererea PSD îşi vor relua activitatea

A.P.
Politică / 23 februarie

Lucian Branişte

Lucian Branişte

Cei doi viceprimari ai municipiului Vaslui, Lucian Branişte (PNL) şi Cătălin Mîndru (USR-PLUS), îşi vor putea relua activitatea în cadrul instituţiei, după ce în luna decembrie au fost suspendaţi din funcţie, la cererea PSD, au decis, marţi, magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi, scrie Agerpres.

Potrivit portalului instanţelor, magistraţii ieşeni au decis casarea sentinţei anterioare dată de Tribunalul Vaslui, prin care cei doi viceprimari au fost suspendaţi şi au respins acţiunea formulată de PSD - Filiala Vaslui, în contradictoriu cu Consiliul Local al municipiului Vaslui, decizia în acest caz fiind definitivă.

"Din punctul meu de vedere, s-a făcut dreptate, iar această decizie arată că alegerea viceprimarilor s-a făcut cu respectarea legii, cu respectarea Codului administrativ în vigoare. Abia aşteptăm să ne întoarcem la muncă, să ne reluăm activitatea, avem depuse deja o serie de proiecte, sunt solicitări din partea grupului de consilieri PNL şi USR-PLUS pentru a ni se pune la dispoziţie situaţia privind activitatea unor societăţi din subordinea Consiliului Local. Ne vom implica în proiectele care sunt în desfăşurare în municipiul Vaslui, derulate atât cu fonduri proprii, cât şi cu bani europeni şi vrem să ajutăm prin ideile noastre la rezolvarea unor probleme cu care comunitatea se confruntă, cum ar fi fluidizarea traficului, lipsa locurilor de parcare. Am venit la primărie să facem treabă, şi nu pentru jocuri politice", a declarat viceprimarul Lucian Branişte.

Reprezentanţii PSD au contestat în decembrie hotărârea privind alegerea viceprimarilor, invocând faptul că aceasta ar fi trebuit să se facă prin vot secret, iar desemnarea celor doi lor a avut loc doar cu participarea consilierilor prezenţi, deşi cinci dintre aleşii formaţiunii social-democrate nu au fost în sala de şedinţe, ci au participat online, aflându-se în izolare la domiciliu şi nu şi-au putut exprima opţiunea, aşa cum prevede Codul administrativ.

Lucian Branişte şi Cătălin Mîndru, de la PNL şi, respectiv, USR PLUS, au fost aleşi, pe data de 24 noiembrie 2020, în funcţiile de viceprimar de consilierii celor două formaţiuni politice, care deţin majoritatea în Consiliul Local Vaslui. Anterior acestei decizii, pe data de 1 noiembrie, cei doi mai fuseseră desemnaţi o dată viceprimari, dar şi atunci PSD a invocat faptul că alegerea nu s-a făcut cu respectarea legii iar decizia nu a primit ulterior viză de legalitate din partea Instituţiei Prefectului.

În urma alegerilor din 27 septembrie 2020, PSD a obţinut 10 mandate în Consiliul Local al municipiului Vaslui, pierzând astfel majoritatea în forul decizional local. PNL a obţinut opt mandate de consilier iar USR PLUS şi-a adjudecat patru mandate, cele două formaţiuni formând majoritatea în Consiliul Local, potrivit Agerpres.

Funcţia de primar a fost câştigată de Vasile Pavăl, de la PSD, aflat la cel de-al patrulea mandat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Crypto

Supliment dedicat pieţei monedelor digitale
Dezbaterea online “Exporturile, în primul rând!”
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
BITCOIN ROMANIA

Curs valutar BNR

02 Mar. 2021
Euro (EUR)Euro4.8747
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0535
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4161
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6329
Gram de aur (XAU)Gram de aur225.4539

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
www.hipo.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro