Vaticanul anunţă că ritualurile de Paşte vor fi restricţionate şi anul acesta

J.P.
Internaţional / 18 februarie 2021

Vaticanul anunţă că ritualurile de Paşte vor fi restricţionate şi anul acesta

Pandemia va duce la un Paşte în care vor fi respectate restricţiile aplicate deja anul trecut. "Pentru celebrarea ritualurilor religioase din Duminica Floriilor, Joia Sfântă, Vinerea Mare, sunt valabile indicaţiile de anul trecut" - precizează Congregaţia pentru Cultul Divin, relatează ANSA, citată de Hotnews.

"Încă ne confruntăm cu tragedia pandemiei Covid-19, care a adus multe schimbări chiar şi în modul normal de celebrare a liturghiei", scrie prefectul congregaţiei, Card. Robert Sarah.

Aşadar, fără "spălarea picioarelor" în Joia Mare, fără sărutarea Crucii în Vinerea Mare, iar slujba de Duminica Floriilor va fi celebrată doar în incinta bisericilor: acestea sunt doar câteva dintre indicaţiile care se repetă în 2021 şi la care episcopii vor trebuie să se adapteze în funcţie de situaţia pandemică a teritoriului lor. De asemenea, sunt încurajate ceremoniile religioase şi rugăciunea acasă, împreună cu membrii familiei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8088
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3848
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.4250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb