Veniturile Rusiei din exporturile de combustibili au scăzut cu 14% în iunie, potrivit IEA

A.B.
Internaţional / 11 iulie, 19:45

Veniturile Rusiei din exporturile de combustibili au scăzut cu 14% în iunie, potrivit IEA

Veniturile Rusiei din exporturile de petrol şi produse petroliere au scăzut cu aproape 14% în iunie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 13,57 miliarde de dolari, potrivit unui raport publicat vineri de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite Reuters, de la care transmitem cele ce urmează.

La nivel global, cotaţiile ţiţeiului au fost sub presiune în 2024, pe fondul incertitudinilor economice şi al majorării producţiei în cadrul alianţei OPEC+, din care face parte şi Rusia. Cu toate acestea, producţia de ţiţei a Rusiei s-a menţinut în iunie la 9,2 milioane de barili pe zi (bpd), iar volumele de export au fost stabile, la 4,68 milioane bpd. Exporturile de produse petroliere au înregistrat o scădere de 110.000 bpd, până la 2,55 milioane bpd.

IEA subliniază că volumele combinate de ţiţei şi produse petroliere exportate de Rusia au rămas aproape de cele mai scăzute niveluri din ultimii cinci ani. „Deteriorarea exporturilor a persistat în cea mai mare parte a lui 2024 şi până acum în acest an, sporind temerile privind capacitatea Rusiei de a-şi susţine capacitatea extractivă”, a avertizat instituţia.

Potrivit raportului, în iunie, preţul mediu al barilului de ţiţei rusesc a fost sub plafonul de 60 de dolari impus de sancţiunile occidentale.

În timp ce Rusia şi-a menţinut ţinta de producţie agreată în cadrul OPEC+, Kazahstanul a depăşit-o în mod repetat. Producţia sa a crescut în iunie cu 70.000 bpd, atingând 1,9 milioane bpd - cu aproximativ 500.000 peste limita asumată, potrivit sursei citate.

Datele publicate separat de Ministerul rus de Finanţe arată că, în perioada ianuarie-iunie 2025, veniturile din petrol şi gaze au scăzut cu 17% faţă de aceeaşi perioadă din 2024, ajungând la 4.730 miliarde de ruble. Aceste venituri reprezintă aproximativ o treime din bugetul federal, iar diminuarea lor pune presiune pe Kremlin, în contextul creşterii cheltuielilor militare şi de securitate generate de războiul din Ucraina.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. “Sanctiunile ne intaresc”…exportam “fara numar” la BRICS cu “flota fantoma” si la final ne alegem cu “praful de pe toba”…tot “elore”, pana la ultimul mujic:-)…Putler dixit:-)

    Întărirea economiei rusești până la moarte.

    Așa văd proruși economia. 

    Telenovela de tip "comedie" se transforma in "penibil":

    * acum 2 saptamani incasarile Rusiei crescusera cu 20% 

    * acum 10 zile scazusera cu 14^ 

    * acum cateva zile scazusera cu 2 treimi 

    * azi au scazut cu 14% 

    nu ne putem abține de la un zâmbet larg :):):)

    1. Daca tu “zambesti” atunci intelegi de ce Vestul rade in hohote de Putler si mujici cand vin cu lozinci de genul “sanctiunile ne intaresc”, ho,ho,ho…sunteti “beton”, “tare ca piatra”:-)

      Hai Trolache, fii rezonabil. Nu te criza în weekend când e lipsă de cadre medicale la Obregia. Să nu-ți bagi iar degetele în priză. :) Tratamentul cu șocuri electrice se face sub supraveghere medicala.

      Din pacate ii intaresc, fiindca ii forteaza sa-si dezvolte capacitati de productie autihtona + kn ow how. Spre exemplu, inainte de sanctiunile impuse dupa anexarea Crimeei, Rusii nu stiau sa faca turbine pt unele dintre navele lor, le importau - dupa sanctiuni, si le procurau domestic. Populatia civila sufera degradarea calitatii vietii, dar complexul militar industrial rusesc se dezvolta prin forte proprii si prin friend-shoring.

      Hai, dă-i cu pufoaică la Tiraspol! Viețile rușnacilor vor fi doar tot mai gri.

      Sunt aceeași sărăkie fără perspective, rusofil putlerist dilimache, singurel în salon, fără tratament.

    Veniturile Rusiei din exporturile de combustibili au scăzut cu 14% în iunie, potrivit IEA,

    iar cheltuielile UE cu energia si combustibil a crescut cu cca. 300 % in ultimii ani,

    asta da "sanctiuni economice destepte si pro-europene". 

    1. 500 de milioane de europeni îi roagă pe 300 de milioane de americani să îi apere de 150 de milioane de ruși. Este prostie, lene sau incompetență ?

      Veniturile Sovietului tău drag s-au anulat, Gazprom e falit.

      Europa suferă șocul acordurilor lui Merkel, de tranziție la energie verde via gaz putlerist, variantă care a căzut brusc odată ce Putler le-a dovedit tuturor că este un criminal. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

vladcazino.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4557
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4544
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8565
Gram de aur (XAU)Gram de aur472.0453

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb