Vicepreşedintele american Vance se întâlneşte cu preşedintele ucrainean Zelenski la Roma

A.B.
Internaţional / 18 mai 2025

Vicepreşedintele american Vance se întâlneşte cu preşedintele ucrainean Zelenski la Roma

Vicepreşedintele american J.D. Vance se va întâlni duminică aceasta la Roma cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, după liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea, transmite agenţia EFE, de la care relatăm cele ce urmează.

Întâlnirea dintre cei doi are loc la Villa Taverna, reşedinţa ambasadorului SUA în Italia, şi la ea participă de asemenea secretarul de stat american Marco Rubio şi principalul consilier al preşedintelui Zelenski, Andrii Iermak.

După această întâlnire, J.D. Vance va avea de asemenea o convorbire comună cu şefa guvernului italian Giorgia Meloni şi cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, discuţie ce va aborda relaţiile dintre Bruxelles şi Washington. 'Reuniunea trilaterală se va axa pe relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite, precum şi pe principalele probleme de pe agenda internaţională', a precizat biroul de presă al lui Meloni într-un comunicat, conform sursei citate.

Ultima întâlnire dintre J.D. Vance şi Volodimir Zelenski a fost pe 28 februarie la Casa Albă, la summitul preşedintelui ucrainean cu preşedintele american Donald Trump, întâlnire ce a degenerat într-o ceartă între Zelenski şi Trump, dispută în care a intervenit şi vicepreşedintele J.D. Vance, care i-a reproşat lui Zelenski că face turnee propagandistice.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce noroc urias pe Vatican, Europa si Paneta Pamant,

    din cauza prezentei uriasului conducator de osti circar drogat dictator actoras ratat, 

    armatele Rusiei care stateau la portile Vaticanului au cazut in groaza si n au mai atacat,

    pentru moment EL iar ne a salvat stand ca un scut in fata invaziei, asa cum a salvat si Republica Moldova + Romania 

Teoria dobâzii
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.1417
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3965
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9370
Gram de aur (XAU)Gram de aur653.5585

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb