Securitatea cibernetică trebuie tratată ca o prioritate strategică la nivel european, nu doar ca o temă tehnică rezervată specialiştilor, a declarat, ieri, Victor Negrescu, vicepreşedintele Parlamentului European, în cadrul Conferinţei de Securitate Cibernetică de la Bucureşti (BCC2025). Potrivit europarlamentarului, aproape 40% dintre atacurile cibernetice din Europa vizează instituţiile publice, iar 60% afectează infrastructuri critice, fapt care arată amploarea şi gravitatea fenomenului. „Securitatea cibernetică este interconectată cu rezilienţa societăţilor noastre şi cu rezilienţa democraţiilor. Am observat acest lucru în timpul alegerilor din Republica Moldova şi din România. Nu mai putem privi securitatea cibernetică drept un subiect izolat. Trebuie integrată în toate politicile europene”, a declarat Victor Negrescu.
• Nevoia unui nou cadru european de securitate digitală
Oficialul european a subliniat că Uniunea Europeană trebuie să îşi reconfigureze arhitectura de securitate cibernetică, astfel încât digitalizarea, transformarea tehnologică şi protecţia infrastructurilor să fie dezvoltate împreună. „Avem nevoie de un nou cadru european, care să regândească modul în care implementăm digitalizarea şi mecanismele de protecţie cibernetică. Trebuie să ne asigurăm că ecosistemul european funcţionează, să investim în formarea oamenilor şi să sprijinim inovaţia, pentru că hackerii inovează. Ţările care interferează în societăţile noastre folosesc deja inteligenţa artificială. Noi trebuie să fim cu un pas înainte”, a afirmat Negrescu. Vicepreşedintele Parlamentului European a insistat asupra formării profesionale nu doar pentru experţi, ci şi pentru personalul care lucrează zilnic cu date şi instrumente digitale, precum şi asupra susţinerii companiilor inovatoare din domeniul securităţii cibernetice.
• Inteligenţa Artificială - provocare şi oportunitate
Negrescu a menţionat că Inteligenţa Artificială (IA) va transforma semnificativ modul în care sunt gestionate ameninţările informatice, iar Uniunea Europeană trebuie să fie pregătită pentru această schimbare. „Inteligenţa Artificială va schimba multe lucruri, iar noi trebuie să fim pregătiţi. Trebuie să inovăm constant, să fim mereu în frunte, pentru a contracara noile forme de atac şi interferenţă digitală”, a subliniat europarlamentarul român. Negrescu a atras atenţia asupra dimensiunii financiare a protecţiei digitale, subliniind că bugetul european actual este insuficient pentru amploarea ameninţărilor: „Un plan bun are nevoie de bani. Securitatea cibernetică costă mult şi trebuie să explicăm cetăţenilor de ce. Datele şi infrastructurile digitale sunt vitale. Prin Centrul European de Competenţă avem un miliard alocat, la care se adaugă fonduri din programele Europa Digitală şi Rising Europe, dar aceste resurse nu sunt suficiente”.
Vicepreşedintele PE a subliniat că România poate juca un rol cheie în definirea viitorului cadru financiar multianual 2027-2034, în special prin promovarea finanţării pentru securitate cibernetică. „Majoritatea fondurilor vor fi în Fondul de competitivitate. Comunitatea europeană de securitate cibernetică trebuie să indice direcţiile şi sumele necesare. România, ca ţară cu expertiză în domeniu, ar trebui să facă lobby atât la Bruxelles, cât şi la Bucureşti, pentru a susţine mai multe resurse pentru acest sector”, a spus Negrescu.
• Lipsa standardelor de securitate în proiectele naţionale
Europarlamentarul a criticat faptul că, în România, proiectele digitale finanţate prin fonduri europene nu au avut componente clare de securitate cibernetică. „Am investit mult prin Planul de Redresare în digitalizare, dar nu am văzut ca autorităţile să publice standarde clare de securitate pentru aceste investiţii. De exemplu, multe primării şi-au digitalizat sistemele de taxe fără coordonare între infrastructuri”, a remarcat Negrescu.
Conferinţa de Securitate Cibernetică de la Bucureşti (BCC2025) se desfăşoară în până pe 9 octombrie, fiind organizată de Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), cu sprijinul Centrului Naţional de Coordonare al României (NCC-RO) şi al Asociaţiei Naţionale pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI). Evenimentul reuneşte oficiali europeni, experţi în securitate digitală şi reprezentanţi ai industriei, pentru a discuta noile strategii de apărare cibernetică la nivel european.
Opinia Cititorului